Sharing is caring!

dr. Boris Adjemian

-La bibliothèque a un symbole intéressant comme logo. Qu’est-ce que cela représente ?

-En effet et je suis content que vous posiez cette question car nous avons mis beaucoup de soin à le définir avec mon ami Vazken Davidian, un grand ami de la Bibliothèque Nubar. Nous voulions trouver un symbole qui rappelle vraiment ce lieu et c’est pourquoi nous avons pensé à prendre pour modèle les fresques réalisées dans les années 1920 par le peintre arménien Raphael Shishmanian, qui ornent encore le bureau du directeur de la Bibliothèque. Le détail des fresques que nous avons choisi peut rappeler une fleur, ou même faire penser lointainement à un khatchkar. Les fresques originales sont polychromes. Ici, le rouge profond que nous avons choisi rappelle le cuir des vieux livres conservés par la Bibliothèque, dont le nom s’affiche en lettres arméniennes et latines. Le logo a été réalisé par Jean-Jacques Hagopian (société Toros Roslin), avec lequel nous travaillons régulièrement.

-Nous célébrons 90 ans depuis l’ouverture de la bibliothèque. Quels événements auront lieu ?

-Les événements qui auront lieu sont tous liés à l’activité régulière de la Bibliothèque Nubar et non pas à un anniversaire en particulier. Après 90 d’existence la Bibliothèque Nubar fonctionne comme un carrefour de recherches savantes et scientifiques, avec ses publications, les conférences qu’elle organise ou co-organise, les chercheurs qu’elle attire. Bien sûr la communication est une activité importante pour toute institution et ne doit pas être négligée. Mais nous avons déjà beaucoup fait en ce sens avec la création d’un site Internet il y a deux ans et nous continuons à la faire connaître autant que possible. Je me déplace régulièrement à l’étranger pour cela, comme à Erevan, Boston, Los Angeles, Fresno, Istanbul, Beyrouth et Jérusalem ces derniers mois.

-Décrivez-nous les personnalités de Boghos Nubar Pacha et Aram Andonian.

-On connaît Boghos Nubar comme l’un des fondateurs de l’Union générale arménienne de bienfaisance (UGAB), qui a tant œuvré à la réhabilitation des rescapés arméniens après le génocide, ou encore comme président de la Délégation nationale arménienne, qui a défendu les intérêts arméniens ottomans à Paris de 1912 à 1920. Mais l’on sait moins le rôle décisif qu’il a eu dans la création à Paris d’une « Bibliothèque arménienne » (qui portera son nom après sa mort) dont l’apport s’est avéré majeur dans la conservation du patrimoine mais aussi, ultérieurement, dans le domaine de la recherche, en particulier celui de la recherche historique. En 1921, après la soviétisation de l’Arménie et l’impossibilité d’obtenir la mise en œuvre du traité de Sèvres, Boghos Nubar démissionne de la présidence de la Délégation nationale arménienne et se consacre entièrement à l’UGAB dont il transfère le siège du Caire à Paris. Il développe son œuvre philanthropique en fondant des bourses d’études, un institut ophtalmologique à Erevan, le village de Nubarachen dans la banlieue d’Erevan, l’école Nubarian d’Héliopolis. Enfin, en 1928, il fonde simultanément par actes notariés la Maison des étudiants arméniens de la Cité internationale universitaire de Paris et l’actuelle Bibliothèque Nubar, avant de s’éteindre le 25 juin 1930.

Boghos Nubar

Quant au nom d’Aram Andonian, il est longtemps resté attaché à celui des télégrammes attribués au gouvernement ottoman ordonnant l’extermination des Arméniens, qui lui avaient été transmis, selon ses dires, par Naim bey, ancien secrétaire en chef de la direction des déportés à Alep, et à la controverse qu’ils ont suscitée à partir de la remise en cause de leur validité par l’historiographie turque. On oublie cependant de souligner le rôle essentiel qu’Andonian a joué jsuqu’à sa mort en 1951 dans la constitution du fonds bibliographique et archivistique de la Bibliothèque Nubar, qui est d’une ampleur exceptionnelle dans la diaspora. Ancien journaliste et auteur, déporté, survivant miraculeux de la rafle des intellectuels arméniens du 24 avril 1915, Aram Andonian a consacré sa vie après la Première Guerre mondiale à collecter des documents et des témoignages sur le génocide des Arméniens. De sorte que l’on peut dire que, si Boghos Nubar a été le fondateur de la Bibliothèque, Aram Andonian en a été le véritable organisateur et, pour tout dire, l’âme. Ceux qui ont travaillé après lui dans cette Bibliothèque peuvent témoigner du caractère immense et inlassable de ses efforts pour documenter les crimes dont la plupart de ses collègues et camarades intellectuels avaient été victimes. Bien plus que la conservation de quelques télégrammes dont on parle encore beaucoup ces derniers temps, c’est par la remarquable collection de témoignages de survivants qu’il a constituée et commentée que le legs d’Aram Andonian est fondamental pour l’historiographie du génocide.

-Quels sont les développements ultérieurs sur le projet de la bibliothèque pour aider l’ouverture de l’Institut Boghos Nubar à Yerevan ?

-Nous avons proposé au conseil central de l’UGAB la création d’un Institut Boghos Nubar qui permettrait de coordonner le développement de la recherche en sciences humaines et sociales en diaspora, à travers la Bibliothèque Nubar, et en Arménie grâce à un nouveau centre à Erevan dédié au patrimoine des Arméniens ottomans et des diasporas. Ce centre sera également tourné vers le grand public, avec des espaces d’exposition et de conférences permettant de rendre compte du patrimoine culturel et artistique, passé et présent, de cette partie du monde arménien qui reste peu connue en Arménie même. Le projet inclut également un plan pluriannuel de numérisation des collections que nous possédons déjà, notamment à Paris, et l’acquisition de nouveaux fonds d’archives issus de la diaspora arménienne. Ce projet peut devenir un axe fort de la politique culturelle et scientifique de l’UGAB. Nous œuvrons à sa réalisation avec l’appui enthousiaste et efficace de l’équipe de l’UGAB à Erevan et nous espérons que, dans un avenir proche, le choix d’un lieu pour le nouveau centre à Erevan permettra d’entrer dans une phase active. Celle-ci passera en premier lieu par la mise sur pied d’un conseil scientifique international pour lequel nous avons déjà beaucoup d’idées.

-La revue multidisciplinaire ‘’ ÉTUDES ARMÉNIENNES CONTEMPORAINES’’ dont vous êtes rédacteur en chef a quelle structure ?

-Études arméniennes contemporaines a été créée il y a 5 ans, en 2013, par un petit groupe de chercheurs et autour de la Bibliothèque Nubar, avec le soutien de l’UGAB. La revue, qui vient de publier son dixième numéro, fonctionne uniquement grâce à l’investissement collectif de son comité de rédaction d’une dizaine de membres, actuellement en provenance de France, des États-Unis, du Royaume-Uni et de Turquie. Comme vous le soulignez dans votre question, il s’agit d’une revue multidisciplinaire qui s’adresse à toutes les disciplines des sciences humaines et sociales. Ce n’est pas une revue d’arménologie ou de spécialistes du monde arménien : il est essentiel à nos yeux de décloisonner la recherche sur les mondes arméniens, en l’intégrant à des problématiques globales, et c’est pourquoi la revue est également très ouverte au comparatisme. Il est important enfin de préciser qu’Études arméniennes contemporaines est publié en deux langues (français, anglais) et qu’elle fait l’objet d’une double publication imprimée et électronique : elle est ainsi la première – et à ce jour la seule – revue de sciences humaines et sociales dédiée au monde arménien à être publiée intégralement en ligne et en accès libre.

-Êtes-vous un descendant d’une famille arménienne d’où ?

-Je suis né à Marseille, comme mes parents, et comme ma grand-mère ! Ma famille est originaire de la région d’Izmit (Bardizag, Arslanbeg, Geyvé) et d’Eskichehir (Sivri Hissar).

-Parlez-nous de vos travaux en Ethiopie en 1997 pour votre thèse. Comment vous avez trouvé des arméniens là-bas ?

-J’ai commencé mes recherches sur les Arméniens en Éthiopie en 1996, et mon premier voyage en Éthiopie date effectivement de 1997. Vous êtes bien renseigné ! À l’origine j’étais un étudiant en histoire intéressé par l’histoire de l’Afrique, notamment l’histoire médiévale. J’avais rédigé un mémoire de maîtrise sur les chrétiens d’Éthiopie au 16e siècle et je souhaitais poursuivre dans cette voie, mais des camarades qui avaient déjà séjourné en Éthiopie pour leurs recherches m’ont poussé à m’intéresser à la petite communauté arménienne qui y existait encore. D’abord je suis allé vers ce sujet avec quelques hésitations, car il paraissait très marginal pour quelqu’un qui se rêvait en futur historien de l’Éthiopie. Puis, après les premières rencontres et les premiers travaux de terrain, j’ai été tout de suite absorbé par l’originalité du sujet, son caractère épique et merveilleux, et il ne m’a plus quitté depuis.

-L’université de Naples est un bon lieu pour faire ses études arméniennes ?

-À vrai dire ce qui m’intéressait surtout à l’université de Naples c’était l’Istituto per l’Oriente et la maîtrise de l’histoire de l’Afrique de l’Est d’un historien comme Alessandro Triulzi, qui a codirigé ma thèse. Il y a une forte tradition de savoirs académiques sur l’Afrique en Italie, en particulier sur la Corne de l’Afrique. Mais la direction de Gérard Noiriel, à l’École des hautes études en sciences sociales a aussi énormément compté dans ma thèse.

-Les autres revues d’histoire françaises parlent d’Arménie ?

-Oui bien sûr, il n’y a aucune raison qu’elles ne parlent pas de l’Arménie ou des Arméniens, à partir du moment où les articles qui sont écrits sur ces sujets respectent les critères de travaux scientifiques. Beaucoup d’articles sont parus par exemple dans des revues d’histoire généralistes au moment du centenaire du génocide. Les réflexions comparatistes en cours sur les violences de masse suscitent également un réel intérêt de la part de nos collègues vis-à-vis de l’exemple arménien. Mais cet intérêt ne se limite pas à la question du génocide. Encore une fois, à partir du moment où ceux qui travaillent sur des sujets arméniens parlent à l’ensemble de leurs collègues (historiens ou autres) et non pas seulement aux spécialistes de la spécialité, il n’y a aucune difficulté pour se faire entendre et pour se faire lire.

– Merci pour l’interview et j’espère que vos projets sont couronnés de succès.

Traducere

Interviu cu dr. Boris Adjemian, directorul Bibliotecii Nubar

Istoric de talent născut în Marsilia, Boris Adjemian este interesat de problema migrației și a violenței în masă. Dornic să-i inspire pe cei tineri, nu crede în limite de aceea explorează mereu cu tenacitate teritorii noi, în nobila intenție de a atrage atenția asupra armenilor de pretutindeni. În urma unei ample documentări a publicat în noiembrie 2013 un volum despre armenii din Etiopia. Tot în 2013 a devenit director al Bibliotecii Nubar din Paris. Înaintea sa, director al acestei instituții a fost cunoscutul istoric și profesor Raymond Kevorkian, autorul impresionantei lucrări Genocidul Armean. O istorie completă.

– Logo-ul Bibliotecii Nubar este foarte interesant. Cum a fost realizat ?

– Sunt bucuros că ați observat și m-ați întrebat pentru că împreună cu prietenul meu, Vazken Davidian, am avut în vedere mai multe aspecte. Am dorit să găsim un simbol semnificativ pentru acest loc și de aceea ne-am gândit să avem ca model frescele realizate în anii douăzeci ai secolului trecut de pictorul armean Rafael Șișmanian care înfrumusețează biroul directorului acestei biblioteci. Detaliul din fresce pe care l-am ales poate aminti o floare, dar și un khacikar. Frescele originale sunt policrome. Roșul intens pe care l-am ales pentru logo-ul nostru amintește copertele din piele ale cărților vechi din bibliotecă pe care sunt gravate titlurile cărților în armeană și latină. Autorul acestui logo este Jean-Jacques Hagopian de la societatea Toros Roslin cu care colaborăm frecvent.

– În 2018 celebrăm nouăzeci de ani de la înființarea Bibliotecii Nubar. Ce evenimente se organizează cu acest prilej?

– Manifestările sunt legate de activitatea biblotecii și nu de această aniversare. După nouăzeci de ani de existență la Biblioteca Nubar se desfășoară cercetări în diverse domenii, există publicații, se organizează conferințe, simpozioane și se realizează studii importante. Bineînțeles comunicarea reprezintă o activitate esențială pentru întreaga instituție și nu trebuie neglijată. În acest sens avem deja un site, din 2016 și continuăm să ne facem cunoscute programele. Pentru asta mă deplasez în mod regulat în străinătate, la Erevan, Boston, Los Angeles, Fresno, Istanbul și Beirut.

– Vă rog, să vă referiți la istoricul acestei instituții, la întemeietorul ei și la cei care au contribuit în mod hotărâtor la organizarea sa ulterioară.

– Este cunoscut Boghos Nubar ca unul dintre fondatorii Uniunii Generale Armene de Binefacere (UGAB) și ca președinte al Delegației Naționale Armene care a apărat interesele armenilor din Imperiul Otoman în perioada 1912-1920. Este mai puțin cunoscut însă rolul său decisiv în fondarea la Paris a unei biblioteci armene care după moarte îi va purta numele. Aportul său a fost major în ceea ce privește conservarea patrimoniului, dar și în domeniul cercetării în plan istoric.În 1921, după sovietizarea Armeniei și imposibilitatea punerii în operă a Tratatului de la Sèvres, Boghos Nubar a demisionat de la președinția Delegației Naționale Armene și s-a consacrat activității în UGAB al cărui sediu l-a trasferat de la Cairo la Paris. Și-a desfășurat opera filantropică, fondând un institut oftalmologic și cartierul Nubarashen în Erevan, școala Nubarian la Helipolis, Casa Studenților Armeni la Paris, burse de studiu și actuala Bibliotecă Nubar în 1928, cu doi ani înainte de a muri la Paris. Această bibliotecă se află într-o clădire ridicată de Boghos Nubar după planurile arhitectului Levon Nafilyan în arondismentul șaisprezece din Paris.

– Să amintiți, vă rog, rolul esențial al lui Aram Andonian care a fost directorul acestei instituții până în anul 1951. Cum au fost alcătuite colecțiile din bibliotecă?

– Contribuția sa la constituirea fondului bibliografic și arhivistic de o amploare excepțională în diaspora a fost hotărâtoare. Fost jurnalist și scriitor din Istanbul, deportat, supraviețuitor în mod miraculos  dintre intelectualii arestați la 24 aprilie 1915, Aram Andonian și-a consacrat întreaga viață după Primul Război Mondial colectării documentelor și mărturiilor privind Genocidul Armean. Dacă putem astăzi spune că Boghos Nubar a fost întemeietorul Bibliotecii, Andonian este considerat organizatorul și sufletul acestei prestigioase instituții. Cei care au lucrat ulterior în această bibliotecă au constatat uimitorul efort, curajul și puterea sa de a aduna documente, telegrame și mărturii ale supraviețuitorilor Genocidului. Moștenirea sa este fundamentală pentru istoriografia armeană, Andonian fiind primul care a publicat aceste documente.

– În ce mod vă veți implica la întemeierea unui institut Boghos Nubar la Erevan?

– Am propus consiliului general UGAB crearea unui asemenea institut care să coordoneze dezvoltarea cercetării în diverse domenii sociale, în diaspora care să colaboreze eficient,firesc și normal cu biblioteca noastră.  Acest centru de la Erevan urmează să se adreseze marelui public, să aibă spații expoziționale și săli de conferință care să permită punerea în valoare a patrimoniului cultural și artistic din trecut și din prezent al armenilor insuficient cunoscut chiar în Armenia. Proiectul include de asemenea un plan anual de digitalizare a colecțiilor existente, în special la Paris și de achiziționare de noi colecții din diaspora armeană. Acest proiect poate deveni axa prioritară a politicii culturale și științifice a UGAB. Lucrăm la realizarea sa cu entuziasm și sperăm ca în viitorul apropiat alegerea unei locații pentru acest centru în Erevan să permită intrarea într-o nouă etapă. Avem deja multe idei pentru a alcătui un consiliu științific internațional.

– Care este structura revistei Studii  Armene  Contemporane al cărei redactor-șef sunteți?

– În 2013 a fost creată revista de un grup mic afiliat Bibliotecii Nubar cu susținerea UGAB. Această publicație apare grație investiției colectivului redacțional provenind în prezent din Franța, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Turcia. Avem în vedere în articolele noastre toate domeniile vieții sociale. Nu este numai o revistă de armenologie sau o publicație a specialiștilor din lumea armeană, este esențial să nu separăm cercetările asupra comunităților noastre și să le integrăm în problematicile globale și de aceea revista este deschisă comparațiilor. De asemenea este important să precizăm, în sfârșit, că Studii Armene Contemporane este publicată în două limbi, franceză și engleză, atât tipărită, cât și online, care permite accesul gratuit al cititorilor.

– Sunteți descendentul unei familii armenești și ați desfășurat cercetări în Etiopia. Care a fost subiectul acestui studiu?

– M-am născut la Marsilia, ca și părinții mei, ca și bunica mea. Familia mea provine din Izmit și Eskișehir. Mi-am început cercetările privind armenii din Etiopia în 1996, dar prima călătorie în Etiopia a fost în 1996. La început am fost interesat de istoria Africii, în special de perioada medievală. Am scris lucrarea de masterat despre creștinii din Etiopia din secolul al șaisprezecelea și doream să urmez această cale, dar colegii mei care fuseseră deja în Etiopia pentru cercetările lor m-au îndemnat să mă interesez de comunitatea mică de armeni de acolo. Având ceva ezitări, mi-am îndreptat atenția către acest subiect care totuși mi se părea de nișă pentru cineva care își dorea să se specializeze în istoria Etiopiei. După primele întâlniri și cercetări de teren, am fost absorbit de originalitatea subiectului, de caracterul său epic și minunat și nu am mai părăsit acest teren.

– Ați susținut această teză la Universitatea din Neapole, deși ați absolvit Facultatea de Istorie la Paris.

– M-a interesat mai ales în cadrul Universității din Neapole, Instituto per l’Oriente, masterul de istoria Africii de Est și istoricul Alessandro Triulzi care mi-a coordonat teza. În Italia există o tradiție forte a cunoștințelor academice despre Cornul Africii mai ales. La teza mea a contat enorm și contribuția lui Gerard Noiriel de la Școala Superioară de Înalte Studii în Stiințe Sociale din Paris.

Biblioteca Nubar

– Cartea dumneavoasră despre armenii din Etiopia în ce an a apărut?

– În 2013.

– În celelalte reviste istorice franceze se vorbește despre armeni și despre Republica Armenia?

– Nu există nici un motiv să nu se vorbească despre armeni sau despre patria lor, articolele sunt scrise respectându-se criteriile lucrărilor științifice. Au apărut foarte multe articole, de exemplu, în revistele istorice la împlinirea a o sută de ani de la Genocid, în 2015. Aceste subiecte ca și studiile comparatiste suscită întotdeauna atât interesul cititorilor cât și al specialiștilor.

– Mulțumesc pentru interviu și sper ca proiectele dumneavoastră să se bucure de succes.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *