Sharing is caring!
În 1920, anul destrămării Imperiului Otoman, în Tekirdağ, pe coasta de nord a Mării Marmara, la numai o sută de treizeci și cinci de kilometri de Istanbul, s-a născut Așot Malakian, cel care a devenit cineastul și scriitorul Henri Verneuil. Adoptarea acestui pseudonim este lesne de înțeles în lumea cinematografiei, dar și din perspectiva experiențelor traumatizante trăite în școlile prin care a trecut. De fapt, viața acestui ilustru artist bate de departe orice film hollyoodian.
Mica familie a lui Așot Malakian alcătuită din părinți și două mătuși, Anna și Kayane, a ajuns în 1924, în Franța și a trăit o vreme într-o singură încăpere închiriată, pe una dinte cele mai lungi străzi din Marsilia numită rue Paradis. În acea perioadă, în Marsilia, cel mai mare port comercial al Franței, s-au stabilit mulți refugiați armeni supraviețuitori ai evenimentelor tragice care au debutat în 1915 pe teritoriul Imperiului Otoman. Micul Așot a putut frecventa școli de top pentru că tatăl său a lucrat nopțile la rafinăriile de zahăr Saint Louis, iar mama și mătușile au cusut cămăși bărbătești. Toate speranțele familiei de armeni legate de prieteniile pe care le va avea Așot cu cei din mediul aristocratic al orașului s-au năruit, colegii ironizându-l pentru numele său, hainele anacronice, diferite de ale celorlalți, necunoașterea jocurilor sportive și a fotbalului. Lipsită de prieteni, cu pauzele petrecute numai în clasă și doar cu sprijinul necondiționat al familiei a fost copilăria anostă lui Așot. Un prenume precum Henri sau Louis i-ar fi convenit de minune copilului care purta numele unui rege ilustru dintr-o altă parte a lumii. Teatrul și cinematograful nu erau accesibile familiei Malakian care se mulțumea să admire afișele spectacolelor, fără să aibă habar de starurile acelor vremuri. Abia după mulți ani, această familie și-a permis să se mute din încăperea cu doar două paturi pentru cinci persoane de pe strada Paradis, de la numărul 109, pe strada Saint Jacques, în trei camere. Anii douăzeci ai secolului trecut au fost anii emigrației armene, ai risipirii unui popor pe toate meridianele lumii. Păstrarea identității a fost foarte importantă pentru Malakieni. Un profesor de armeană l-a învățat pe Așot nu numai limba ci și istoria neamului său. După cum mărturisește în scrierea autobiografică Mayrig, tatăl său, povestitor talentat, a suplinit cu brio lipsa cinematografului, a spectacolelor de teatru și a vacanțelor pe care colegii săi le petreceau în Alpi sau la mare. Cetățenia franceză a dobândit-o abia în 1949, la douăzeci și cinci de ani de la sosirea într-unul dintre cele mai frumoase porturi la Marea Mediterană. Din dorința de a deveni inginer mecanic al marinei militare a absolvit în Aix-en-Provence, la treizeci de kilometri de Marsilia, Școala Națională Navală de Arte și Meserii unde spre bucuria adolescentului, numele Așot Malakian nu a mai stârnit ironii usturătoare. Între timp familia sa a reușit să se mute pe bulevardul Theodore Thurner, in centrul Marsiliei, într-o mică locuință, înființându-și la parter un magazin cu firma Chemisier à façon. În acest magazin erau puse la dispoziție bilete pentru serile culturale sau dansante ale armenilor. Pentru concertul anual al corului Armenia venea special de la Bruxelles ultimul elev al compozitorului Komitas. Tânărul Așot a reușit să devină inginer în 1943, dar în mod paradoxal a decis să se dedice gazetăriei și criticii de cinema. Tentația jurnalismului a fost mai puternică, permițându-i intrarea într-o altă lume. Acesta a fost începutul drumului său lung în lumea studiourilor, a starurilor și a întâlnirilor providențiale.
Sub pseudonimul Henri Verneuil au apărut scurtmetrajele sale, iar primul său film a fost realizat în 1951, avându-l ca protagonist pe Fernandel. Au urmat imediat hiturile Inamicul public nr.1 (1953), Oaia cu cinci picioare (1954), Oamenii fără importanță (1956), Vaca și prizonierul (1959), la succesul cărora au contribuit Fernandel și Louis de Funès. În anii șaizeci a realizat o altă serie de filme remarcabile, precum Președintele (1961), Melodie în subsol (1963), O sută de mii de dolari în soare (1964), A 25-a oră (1967), Bătălia de la San Sebastian (1968), Clanul sicilienilor (1969). În anii șaptezeci și optzeci s-a remarcat mai ales prin filme de acțiune. Milioane de spectatori au adus filmele sale în săli, ceea ce pentru acea perioadă era un record. Cineast versatil și prolific, mereu în alertă, Verneuil a colaborat cu super staruri precum, Jean Gabin, Jean-Paul Belmondo, Alain Delon, Yves Montand, Jeanne Moreau, Lino Ventura, Claudia Cardinale, Danielle Darrieux, Henry Fonda, Anthony Quinn, Omar Sharif. S-a bucurat de prietenia multor celebrități ca și de o mare popularitate.
În 1985, a scris romanul tulburător Mayrig care a apărut la Paris, la editura Robert Laffont. O coincidență surprinzătoare l-a legat pe autor de editorul său. Amândoi au locuit pe rue Paradis în copilărie, unul în partea săracă a străzii, iar celălalt în cea rezidențială. Emoținantul volum scris la persoana întâi recompune prin amintiri fulgurante copilăria și adolescența lui Așot din momentul sosirii în Franța până la vârsta de douăzeci de ani. Tonul cărții este grav, iar naratorul revine obsedant la istoria dureroasă a armenilor, la evenimentele dramatice din teribilul an 1915. Prin strategii narative este restaurată memoria, funcția reparatorie a acestei scrieri fiind de necontestat. După publicarea volumului, Verneuil a realizat filmele Mayrig (1991) și 588 rue Paradis (1992), ultimele din cariera sa. Aceste producții cinematografice recrează atmosfera anilor douăzeci și treizeci din Marsilia unde regizorul și-a petrecut o parte din viață alături de familia sa. În Filmul Mayrig, rolul mamei lui Așot este interpretat de Claudia Cardinale, iar cel al tatălui de Omar Sharif. Cele două creații autobiografice reprezintă o încununare a îndelungatei sale activității de regizor și scenarist de prestigiu.
În 1997, Verneuil a revenit în atenția publicului cu romanul Calul Vartan publicat la editura Plon din Paris. Tema exilului și problema identității reapar în această scriere care are în vedere istoria lui Azad Bakerdjian, rămas orfan în 1915, sosit în America și devenit milionar. Construcția ingenioasă, multitudinea perspectivelor, veridicitatea personajelor atestă talentul autorului. Descrierea obiceiurilor și a sărbătorilor din familiile de armeni, de la începutul veacului trecut sporește farmecul cărții. Mayrig și Calul Vartan au fost traduse în limba română de Silvia Burdea și publicate la editura Ararat.
Henri Verneuil a fost contemporan cu Frederico Fellini, regizorul și scenaristul de excepție, născut și el în 1920, în creația căruia filonul autobiografic are o rezonanță aparte. Ca și cineastul italian, Verneuil a fost recompensat cu numeroase distincții pentru performanțele sale.
În 2008, la șase ani de la moartea sa, a apărut volumul Henri Verneuil. Les plus grands succes du cinema semnat de Vignaud Roger cu o prefață de Claudia Cardinale. Din 2013, o stradă din arondismentul nouăsprezece al Parisului îi poartă numele în semn de prețuire pentru opera sa remarcabilă. În 2020, manifestările dedicate marcării centenarului nașterii cineastului au fost anulate din cauza pandemiei de coronavirus. La 15 octombrie doar Patrick Malakian, fiul regizorului, s-a întâlnit cu sora sa, Gaya la restaurantul Les diamantaires din Paris, preferat de Verneuil, pentru a depăna amintiri despre celebrul lor tată care a considerat toată viața că a fi armean este cea mai bună scrisoare de recomandare.