Sharing is caring!

Reajustarea felului în care ne raportăm la simbolurile acumulate de-a lungul timpului în conformitate cu preferințele prezentului este în acest mileniu o nevoie firească. Chiar dacă nu ne putem sustrage impulsului de a ierarhiza în permanență și de a lansa clișee simplificatoare, există lideri care rămân pe firmament, putând fi priviți ca superstaruri ale vremurilor în care au trăit. În procesul de reevaluare privind personalitățile care au îndrăznit, au văzut mai departe și au crezut cu tărie în forța unor  popoare oprimate,  corectitudinea politică trebuie să fie un factor hotărâtor. Prezentul are menirea de a aduce în lumina reflectoarelor anume pe cei care o vreme au fost ignorați cu bună știință sau din necunoașterea adevărului istoric.

Aram Manukian aparține panteonului etic al secolului al douăzecilea, o personalitate la care ne întoarcem cu admirație pentru că a reușit să așeze Armenia în rând cu celelalte entități statale. A fost una dintre vocile cele mai importante ale generației sale, un revoluționar înflăcărat, aprig, dar și un diplomat abil. Nu a căutat nicio clipă senzaționalul și nici bizareria.

Născut în 1879, în familia numeroasă a unui armurier a intrat pe scena istoriei foarte tănâr, în momente de mare cumpănă pentru armenii din Imperiul Otoman. S-a alăturat Federației Revoluțonare Armene (Dașnakțutiun) motiv pentru care a fost exmatriculat din școală. S-a mutat în Erevan participând în continuare la activități revoluționare. În 1903 a ajuns la Baku și apoi în 1905 în Kars unde a contribuit  la organizarea grevelor și a altor diferite mișcări revoluționare. În februarie 1905, s-a stabilit în vilayetul Van care la acea vreme era socotit un important centru al armenilor din punct de vedere comercial și cultural. O parte însemnată a activităților sale politice s-a desfășurat în Van. Acesta este rațiunea pentru care este cunoscut în istorie cu numele Aram din Van.

Idealurile sale au fost întotdeauna mărețe, a renunțat la confortul unei existențe obișnuite, fiind la curent cu mișcările din Europa de eliberare de sub dominația otomană. În Van, localitate situată astăzi în partea de est a Turciei, pe malul lacului cu același nume, a devenit unul dintre liderii Federației Revoluționare Armene din zonă. În primăvara anului 1915,  în condițiile Primului Război Mondial, când ostilitățile otomanilor sub diferite pretexte asupra armenilor s-au accentuat și doi lideri ai FRA au fost asasinați, Aram Manukian a organizat apărarea Vanului în care deja se refugiaseră mulți armeni din satele și vilyetele învecinate de teama masacrelor. Această rezistență a început la 20 aprilie 1915 și a fost urmată de alcătuirea unui guvern provizoriu care a coordonat operațiunile militare, s-a ocupat de asigurarea proviziilor, de administrarea localității, dar și de relațiile externe. Acest guvern condus de Aram Manukian a reușit să trimită mesageri pentru a cere ajutorul armatei ruse. În acea perioadă a fost o situație foarte complicată pentru că trebuiau hrăniți nu doar cei treizeci de mii de locuitori, ci și cincizeci de mii de refugiați armeni. Ajutorul rușilor nu a fost suficient, iar armata otomană mai numeroasă, mai puternică a cucerit Vanul la finalul lunii iulie al anului 1915. Această rezistență lungă dă seamă despre determinarea și patriotismul armenilor deloc intimidați în fața unui inamic de temut. Aram a fost alături de refugiații din zonă, organizând migrația lor și salvând viața multora. La Muzeul Genocidului Armean, loc iconic în topografia culturală a Erevanului, sunt reprezentate diferitele momente ale apărării Vanului. În acest fel este conservată o realitate care permite privitorului să aibă acces al evenimentele din acele vremi.

Aram Manukian nu și-a abandonat idealurile, în 1916 și 1917 a activat în Tiflis, actualul oraș Tbilisi, în Biroul Central al FRA pentru a-i ajuta pe refugiații armeni.  În decembrie 1917, sosit la Erevan  ca trimis al Consiliul Național Armean de la Tiflis, a decis că în fața atacurilor armatei otomane se poate conta doar pe forțele proprii și s-a ocupat de transportul armamentului de la Alexandropol și Kars pentru a completa rezerva existentă. Luptele s-au dat în mai 1918, la Sardarapat, la Baș-Aparan,  unde armenii au fost victorioși, iar pierderile lor au fost mai mici decât cele ale turcilor. La Karakilisa a fost oprită înaintarea turcilor spre Tiflis. Trupele armene în lupte au fost conduse de generalul Movses Silikian, alături de Daniel Bek-Pirumov și Drastamat Kanaian.  Victoria de la Sardarapat, dar și succesul armenilor în luptele din alte localități au favorizat proclamarea independenței la 28  mai 1918, iar Aram Manukian a devenit Ministrul Afacerilor Interne la 30 iunie. Tratatul de la Batumi a fost cel dintâi document semnat de statul independent Armenia și Imperiul Otoman la 4 iunie 1918. După semnarea Armistițiului de la Mudros la 30 octombrie 1918   trupele turcilor s-au retras din Armenia.  Existența Primei Republici Armene a fost efemeră, dar a însemnat reinstaurarea statalității după șase secole. La nici un an de la împlinirea visului său, Aram a murit în 1919, la 29 ianuarie, răpus de tifos și a fost înhumat în cimitirul Tokmakh din Erevan. După 1920, în perioada sovietică, numele său a fost amintit foarte rar.  În același timp numele altor membrii marcanți ai FRA au fost omise. Soția sa, asistentul medical Katarine Zalian, a trăit până în anul 1965, iar unica lor fiică s-a stins în 2005, la Moscova.

 După 1991, s-au făcut pași importanți pentru readucerea sa în avanscena istoriei. O stradă din centrul Erevanului îi poartă numele. Este chiar strada pe care a locuit la numărul nouă, din decembrie 1917 până in ianuarie 1919. Acest imobil construit după planurile arhitectului Boris Mehrabian, în 1910, i-a fost donat lui Aram de către Fadey Kalantarian, un cetățean înstărit din Erevan. 

În iulie 2018 a fost inaugurată o statuie la intersecția străzilor Aram și Nalbantyan, în apropierea stației de metrou Piața Revoluției. Dispunerea acestui monument realizat de sculptorul Davit Minasyan în spațiul public este sugestivă și incitantă, spectatorul contemporan putându-i conferi noi sensuri. Inițial statuia dedicată lui Aram Manukian  a stârnit numeroase controverse. Dincolo de discuțiile privind valoarea sa estetică, rămâne un dar prețios pentru oraș, o operă de artă care stârnește emoție, are impact.

Tot în 2018 un bust din bronz realizat de sculptorul Hagop Janbazian din Canada a fost amplasat la Muzeul Etnografic de la Sardarapat ( imaginea din stânga). Un an mai târziu, la 28 mai 2019, lângă complexul memorial de la Sardarapat a fost inaugurat un alt monument dedicat lui Aram Manukian cu prilejul împlinirii a o sută patruzeci de ani de la nașterea sa. Sabia, vulturul și simbolul eternității sunt însemnele de pe acest monument din tuf sponsorizat de Varouj Lapoyan din Toronto, proiectat de arhitectul Hayk Asatryan și executat de sculptorul Artak Hambardzumyan ( imaginea din dreapta).

Aram se înrudește spiritual cu marii revoluționari pentru că asemenea lor i-a determinat pe cei din jurul său să vadă mai departe și să lupte pentru libertate. A fost liderul care a coagulat toate forțele  pentru obținerea independenței.  La peste o sută de ani de la moartea sa, rămâne un nume de prim rang al istoriei armenilor, chiar dacă șaptezeci de ani, în perioada sovietică a fost de-a dreptul ignorat. Evident, în anii socialismului nu s-a amintit nici despre Van, Muș, Kars, Erzincan.  Pe una din insulele lacului Van, numită Aghtamar, în locul atât de îndrăgit de Aram, dăinuie catedrala apostolică Sfânta Cruce ridicată în secolul al zecelea, din tuf vulcanic, având splendide basoreliefuri, semn al existenței seculare a armenilor pe aceste meleaguri. O restaurare în prezent a frescelor interioare este absolut necesară, monumentul aflându-se într-o stare precară de conservare. Tocmai de această așezare aflată într-un cadru natural fermecător se leagă numele unuia dintre cei mai viteji bărbați ai armenilor care a înțeles nevoile neamului său și s-a angajat să lupte până la obținerea victoriei. În timpul scurtei sale vieți, Aram s-a aflat oriunde a fost nevoie de ajutorul său, în diferite centre unde trăiau armenii, adică în Kars, Van, Tbilisi, Erevan, la masa negocierilor sau pe câmpul de luptă.

Prima Republică Armeană, printre fondatorii căreia se numără Aram Manukian,  a existat din mai 1918 până în decembrie 1920 și chiar de la început s-a confruntat cu numeroase probleme interne și externe, precum criza refugiaților din Imperiul Otoman, tifosul, foametea și disputele teritoriale. În cei aproape doi ani de existență a avut patru prim-miniștri și un parlament alcătuit din optzeci de membri. Trei femei au lucrat în acel parlament, iar una dintre ele a fost soția lui Aram, Katarine Zalian Manukian.

 În acea perioadă Armenia avea un milion trei sute de locuitori, o situație socio-politică complicată, războaie de dus cu vecinii și o poziție geografică vulnerabilă. Deși la 10 august 1920 fusese semnat Tratatul de la Sèvres prin care se recunoștea independența Armeniei, guvernul Turciei nu a acceptat aceste prevederi și în septembrie 1920 au fost cucerite regiunile Kars, Surmalu și Alexandropol în urma mai multor atacuri. Câteva luni mai târziu, la finalul anului 1920 a început procesul de sovietizare al republicilor din sudul Caucazului și în octombrie 1921 a fost semnat Tratatul de la Kars prin care erau cedate Turciei mai multe regiuni, printre care Kars, Surmalu și muntele Ararat. De asemenea regiunea Nahicevan a fost încorpotară în Azerbaidjan ca teritoriu autonom. Rolul lui Stalin în negocierile de la Kars a fost hotărâtor, iar Armenia a pierdut teritorii importante. Tratatul de al Kars a fost semnat înainte de includerea Armeniei în Uniunea Sovietică la 4 martie 1922.

Statul armean independent format în 1991, în urma disoluției Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste este urmașul Primei Republici din 1918. An de an, 28 mai este un moment de reflecție pentru un viitor mai bun. În actualul context geopolitic mica republică a armenilor înconjurată de mari forțe regionale care tind în permanență să-și reafirme prezența și puterea, trebuie să-și întărească poziția într-o zonă plină de tensiuni. De asemenea problemele sociale trebuie rezolvate printr-o serie de reforme pentru îmbunătățirea rapidă a vieții cotidiene. Republica Armenia are în continuare multe de spus, de oferit și poate deveni oricând o destinație preferată de turiști.

Andreea BARBU

Fotografiile din Erevan realizate de Avetis Varosyan, CEO & Co-Founder al “OURTEAMCLUB” LLC

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *