Sharing is caring!

ACYO Conferința Armenia 2018

 2018 a fost declarat Anul Tineretului Armean din întreaga lume la inițiativa  Patriarhului Suprem și Catolicosului Karekin al II-lea. S-a dorit, în acest mod, accentuarea participării acestui segment al populației la evenimentele din viața religioasă și culturală a comunităților de armeni. De asemenea, în acest sens, a fost organizată în stațiunea montană Țakhadzor, situată la șaizeci de kilometri de Erevan, în peroada 4-8 iulie 2018, o conferință care a adus împreună trei sute optzeci de tineri din aproape treizeci de țări. Lor li s-au alăturat episcopi și preoți din Asia, Europa, Australia, America de Nord și de Sud. Doi invitați speciali, Președintele Armeniei, Armen Sarkissian și Primul Ministru, Nikol Pashinyan au evidențiat în alocuțiunile lor importanța rolului bisericii de-a lungul secolelor. Lucrările au fost conduse de IPS arhiepiscopul Hovnan Derderian, Întâistătătorul Bisericii  Armene din America de Vest si din  Mexic, Țakhadzorul transformându-se timp de patru zile într-un creuzet de al ideilor care îi animă de obicei pe tinerii armeni de pretutindeni. Astfel, s-au purtat discuții despre necesitatea digitalizării cărților religioase, despre importanța cunoașterii limbii materne de către cei din diaspora și despre crearea de oportunități pentru comunitățile mici. Această întâlnire care a reunit forțe și talente din țări diferite a fost hrănitoare și mobilizatoare în același timp, având ca scop evidențierea unității de credință și de neam.

Membrii delegației României formată din trei tineri conduși de PS episcop Datev Hagopian, președintele Uniunii Organizațiilor Tinerilor Armeni din Europa s-au referit la vechimea comunității noastre în Europa, la structura ei și mai ales la bisericile apostolice cu funcționare permanentă. Hrant Jaghinyan a amintit de succesul conferinței europene care s-a desfășurat la Suceava, în 2017 și a subliniat importanța colaborării permanente a tinerilor din diaspora cu Armenia. Atmosfera tonică s-a datorat și vizitării unor locuri emblematice ale Armeniei, precum Catedrala de la Ecimiadzin, impresionantul complex memorial de la Sardarapat, Catedrala Mesrop Maștoț din Oșakan unde este înmormântat creatorul alfabetului armean, stațiunea Dilijan și mănăstirea Haghartsin din regiunea Tavuș, construită în secolul al treisprezecelea și restaurată în 2011 de șeicul Sultan Bin Mohammed Al- Quasimi, renumit istoric și dramaturg din Emiratele Arabe Unite. Emoționantă a fost și nunta elegantă și plină de strălucire de la mănăstirea Kecharis din Țakhadzor unde pot fi admirate și multe khacikaruri din secolele trecute.

Delegatia Romaniei

Dincolo de prezentarea obiectivă a realităților din fiecare comunitate, de justețea părerilor, de înțelegerea situației de facto, de rolul sponsorilor, pe terenul fertil al întrunirilor s-a avut în vedere țesutul complex de relații, care trebuie să existe mereu între tineri. Nu întâmplător logo-ul conferinței a fost Către Armenia. Către Sfântul Scaun de la Ecimiadzin.

  La această amplă manifestare am discutat cu IPS arhiepiscopul Hovnan Derderian și mai mulți tineri  despre rolul acestor întruniri, despre păstrarea identității în cadrul general al procesului de globalizare, despre importanța conservării patrimoniului religios și cultural și mai ales despre ajutorul pe care preoții din comunități trebuie să-l acorde enoriașilor. 

– Înaltpreasfinția Voastră, când a avut loc prima conferință a tineretului armean creștin ortodox?

          – Prima întâlnire a fost în anul 2001, în contextul celebrării credinței ortodoxe aici, în Republica Armenia.  Evenimentul a fost important  pentru armenitate, pentru viața bisericii noastre și a marcat începutul PAN-ACYO. ACYO este acronimul pentru Uniunea Organizațiilor Tinerilor Bisericii Armene. Din acel moment noi am început să planificăm conferințele la un interval mai mare, deși ar fi de dorit să fie organizate anual. Desigur o asemenea reușită nu ne-ar permite să avem patru sute de participanți odată. Anul acesta au venit trei sute șaptezeci de armeni din multe țari unde se găsesc biserici apostolice. La liturghia oficiată duminică, 8 iulie 2018, la Catedrala Grigore Luminătorul din Erevan, au venit peste cinci sute de tineri.

          – Cum a decurs planificarea conferinței de anul acesta?

          – Nu a fost ușor să găsim un loc unde aproape patru sute de tineri și mulți prelați să locuiască și să se desfățoare simpozioane și mese rotunde. Nu este doar o întâlnire, ci o adunare a delegaților trimiși de majoritatea episcopiilor aflate în diaspora. Este o conferința globală, o șansă pentru tineri să se cunoască și să avem legături între comunități. Anul acesta, la Țakhadzor, un oraș aflat la 60 de kilometrii de Erevan, am decis că este mai bine ca fiecare reprezentant al unei comunități să prezinte țara de unde vine, să vorbească despre bisericile apostolice, să amintească despre activitățile tinerilor de acolo și sa ne ofere o imagine globală a situației. Tinerii ne-au arătat viața comunităților de pretutindeni. Astfel, noi, clericii am descoperit lucruri noi, iar tinerii au legat prietenii care se vor dezvolta în proiecte de susținere ale culturii armene. Noi putem să continuăm misiunea bisericii apostolice de a cultiva în sufletul tineretului iubirea față de religia ortodoxă și față de cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, încurajăm tinerii să devină lideri ai bisericii noastre și dorim să vedem enoriașii implicați în viața bisericii, numai atunci vom avea o biserică armeană puternică.

          – Ce subiecte au fost abordate la conferințe de-a lungul anilor?

          – Subiectul de anul acesta a fost cum să organizam mai eficient PAN-ACYO. Întrunind atâția episcopi și reprezentanți, am ales să ascultăm opiniile și ideile tinerilor care sunt sursa noastră de bază. Lumea beneficiază de noi tehnologii și mereu ne dorim să fim mai aproape unii de alții. Mai importantă este modalitatea de organizare a ACYO în cadrul fiecărei biserici, nu doar la nivel internațional.

          Când am început conferința în anul 2001, doar eparhia din  America de Nord și cea din Ararat erau singurele care participau si doar în acele zone ne întâlneam. Însă, mulțumită lui Dumnezeu, în ultimii douăzeci de ani am reușit să adunăm peste douăzeci și cinci de episcopii care în mod activ participă la proiecte.

          – Care sunt eparhiile implicate?

          – Comunitățile sunt din America de Est și de Vest, Anglia, Austria, Argentina, Australia, Brazilia, Canada,  Germania, Italia, Polonia, Republica Cehă, Rusia și chiar Uzbekistan. Țin să dau ca exemplu, comunitatea din România și pe episopul Datev Hagopian care anul trecut au organizat conferința europeană la Suceava unde peste o sută de reprezentanți au venit. A fost un succes și un motiv de mândrie pentru armenii de acolo, o comunitate veche de peste o mie de ani. Noi ne-am bucurat să vedem două mănăstiri atât de speciale în nordul Moldovei. Sper să organizăm în toate comunitățile evenimente care să aibă anvergura și eleganța celui care a avut loc la Suceava, în România. 

          – Care sunt concluziile acestei conferințe?

          – Dorim să punem bazele unor eparhii surori care să încurajeze tinerii să comunice între ei, să se susțină, să se ajute, să prindă putere, fiind îndrumați de preoți care să le ofere un cadru armonios în care să se dezvolte.

          În al doilea rând, în grupuri mici, tinerii au vorbit despre problemele din comunitățile din care provin. Numai în acest mod, aflăm ceea ce se întâmplă cu adevărat, cine are nevoie de ajutor. Tinerii mi-au adus în atenție lipsa de cărți digitale în limba armeană, lipsa de scoli și în unele cazuri de profesori etc. Împreună căutăm moduri în care să rezolvăm dificultățile cât mai repede și eficient.

          – Înaltpreasfinția Voastră câți membri are PAN-ACYO?

          – Doar la acest eveniment au venit delegații trimise de episcopii, cam trei sute șaptezeci, însa numărul de tineri armeni ortodocși implicați în ACYO este la ordinul sutelor de mii. Eu vreau să încurajez întâlnirile locale, europene, americane, latino-americane, între țări pentru a favoriza schimburile culturale. Nu putem aduce toți tinerii într-un singur loc și toți merită să se cunoască.

          – Care a fost scopul principal al acestei conferințe?

          – Dorim să ajutăm tinerii să se aproprie de biserică oriunde ar trăi, să devină cetățeni care să meargă la biserică, care să își dedice timpul rugăciunii, care să țină la tradiții și să contribuie la viața bisericii apostolice. Noi dorim să le oferim o educație religioasă bogată și să fim acolo când au ei nevoie.

Am discutat și cu tineri din diferite țări despre legătura lor cu biserica apostolică, despre familiile lor și mai ales despre necesitatea promovării în lume a valorilor armenești.

– George Najarian, de ce ai dorit să participi la această conferință internațională?

– M-a născut în 1993, în Alep, Siria, iar acum locuiesc în Sydney, Australia. Sunt cel mai mare dintre frați, mai am un frate și două surori. De când aveam doi-trei ani, mama m-a obișnuit cu mersul la biserică, iar bunica mea avea obiceiul să mă țină de mână în timpul slujbei.

– Câți armeni sunt în Australia?

 – Nu pot spune câți sunt în total. Cei ortodocși sunt în jur de douăzeci de mii. Restul sunt catolici și protestanți.

– După ce ai mai crescut ai reușit să faci ceva în comunitate?

– Am cântat în corul bisericii liturghia compusă de Ekmalian. La marile sărbători cântăm compozițiile lui Komitas. A fost un proces normal să cresc în cadrul bisericii, devenind cu timpul diacon. În 2009, tatăl meu din păcate a murit și am luat asupra mea responsbilitatea de a avea grijă de familia mea. Trăind în Siria, am văzut efectele războiului. Mi-am riscat viața în acel oraș. Eram student la Politehnică, la robotică. Era o mândrie pentru comunitatea noastră să fiu student la această facultate. Însă, războiul s-a întețit, ne-am refugiat în Liban și apoi în Australia. Atât în Liban, cât și în Autralia, am cântat în cor și am făcut parte din organizația tineretului. Sunt roșcat, iar armenii din Sydney nu credeau că sunt armean, ci evreu.

– Cum ai devenit membrul al ACYO-PAN?

– La început eram voluntar. Acum sunt vicepreședintele comitetului de tineret. Comunitatea din Australia este una mică și tânără în comparație cu cea din Siria. Avem trei biserici apostolice cu biblioteci mici în Australia, vechi de șase ani. Mereu afli că se formează un cor nou, un ansamblu de dans, de la șapte tineri implicați am ajuns la paisprezece doar într-un an. Nu există însă un cimitir armenesc. Avem două școli gimnaziale și două școli de duminică pentru învățarea limbii armene și a felului aparte de a fi armean.  Însă, armenii din Australia o duc bine. Spre exemplu, seful partidului liberal  New South Wales  este Gladys Berejiklian, primarul zonei New South Wales. Personaltăți ca ea fac cunoscută istoria poporului nostru. Am participat la comemorarea Genocidului armean în acest an, când au venit miniștrii și oameni politici din parlament. În clădirea parlamentului a fost amplasat un khacikar. În luna ianuarie, preotul paroh mi-a propus să vin la această conferință. Am fost  încântat deoarece urma să fie a doua călătorie a mea în Armenia. Cea mai interesantă parte a fost să întâlnesc aproape patru sute de tineri din toate colțurile lumii care să vorbească armenește, să cunoască tradițiile și să fie fericiți că se află aici. Este o binecuvântrare să avem atât de mulți episcopi cu noi. Prezența lor aici ne motivează să ne implicăm în comunitate și în viața bisericii. Fiecare tânar are o istorie și este activ în proiectele bisericii. Aici ne-am dat seama că este vital să îți reprezinți valorile armenești cu mândrie oriunde mergi. Abia aștept să mă reîntorc în Armenia la alte evenimente, să-i reîntânesc pe cei pe care i-am cunoscut la această conferință și să aflu ce au mai reușit să facă.

Cea mai surprinzătoare apariție la conferință a fost delegația din Uzbekistan condusă de tănârul de optsprezece ani, Valera Arachelian.

– Din ce localități ați venit la conferință?

–  Vin din Samarkand, unul dintre cele mai vechi orașe locuite din centrul Asiei. Armenii de aici sunt descendenții strămoșilor din Artsakh. Suntem foarte uniți, deși suntem puțini în acest oraș, doar trei mii de armeni. În capitală, în Tașkent, sunt zece mii de armeni.  Avem o biserică, Surp Astvadzatsin , construită în 1915 și un ansamblu de dans. Ne aflăm într-un oraș locuit în special de musulmani, dar ne înțelegem cu ei foarte bine în pofida multiplelor diferențe. Sunt a treia generație născută în Uzbekistan. Mulți revin în Armenia sau se stabilesc în Federația Rusă.  Eu plec să învăț economie în Connecticut și Singapore, la centrele universității americane Yale. Toți ne dorim să plecăm, să devenim specialiști în diferite domenii, să câștigăm experiență și să revenim curând în Armenia pentru a îmbunătăți situația economică. Orice armean trebuie să vină aici măcar o dată deoarece acesta este pământul nostru din care ne tragem. Când vin aici, eu simt că sunt fericit. Sunt acasă. Acum, ca niciodată, Armenia are nevoie de specialiști și de tineri entuziaști care să vină plini de vitalitate și să influențeze direcția istorică a acestui popor.

– Temele abordate la conferință cum ți s-au părut?

–  Este a treia oara când sunt în Armenia. Din Uzbekistan suntem patru tineri. Am fost aleși pentru că suntem preocupați de viața comunității.Mă încântă faptul că sunt veniți oameni din întreaga diasporă, din toate categoriile de vârstă și putem schimba opinii pe orice subiect și am învățat multe de la cei sosiți despre obiceiuri, politică externă, despre modul în care funcționează biserica noastră, despre problemele întâlnite de clerici. Întrebăm episcopii cum îi putem ajuta. Avem planificate activități legate de cele care au fost discutate la conferință.

O poveste emoționantă mi-a spus o tânără din SUA care era dornică să cunoască cât mai multă lume și să le istorisească copilăria ei.

– Cum te simți în Țakhadzor, fiind din SUA?

–  Mă numesc Arevik Mamassyan, m-am născut în Vanadzor, în Armenia, unde am trăit mulți ani într-un orfelinat pentru că tatăl meu a fost militar, după care am fost adoptată în SUA. Eram șapte frați, iar doi încă se află în Armenia. Mă aflu aici la conferință și pentru că pe cele două surori nu le-am văzut de cincisprezece ani. Când aveam unsprezece ani, un cuplu armean din

Michigan ne-a luat pe mine și pe sora mea pentru a ne crește și educa. Țin minte că la orfelinat eram ca într-o mare familie, două sute de copii, iar din păcate mâncarea nu era suficientă și directorul era corupt și extrem de dificil. În prezent sunt doar șaizeci de copii la orfelinatulVanadzor Markatun. Întâlnirea cu părinții adoptivi a fost foarte emoționantă. Ei plângeau, sora mea era bucuroasă, iar eu nu înțelegeam că există și lacrimi de fericire. Doi ani a durat procesul de înfiere. Noi nu știam engleză, iar părinții vorbeau foarte puțin armenește. Odată ajunsă în SUA, mi-au trebuit doi ani să învăț limba engleză, să mă acomodez și să înțeleg sistemul educațional de acolo ca și faptul că pentru ei banii sunt foarte importnați. Nu voiam să îmi pierd spirtul armenesc și dragostea pentru lucrurile din țara natală și de aceea în toți anii de școală eram diferită de restul copiilor. Pe lânga biserica din orașul american funcționa și o școlă de duminică unde mergeam săptămânal. Sunt absolventă a facultății de psihologie din Grand Valley. De fapt în SUA, am lucrat de la șaisprezece ani, plătind pentru tot ceea ce am acum.

Am fost președinta organizației de tineret a bisericii Saint John din Southfield. Sunt doar două biserici armenești în Michigan, Surp Sarkis și Surp Hovannes. Biserica la care merg eu acordă o atenție deosebită tinerilor și dezvoltării lor. Am venit la conferință pentru a mă reconecta cu tinerii din Armenia. Acolo nu am cu cine să vorbesc zilnic armenește. Încep să uit limba maternă așa că vreau să caut să fiu mai aproape de Armenia. Rădăcinile mele sunt aici, la fel și inima mea. Conferința mă ajută să întâlnesc oameni noi. Este un lucru minunat ce facem aici și încurajez partciparea. Ceea ce am aflat venind la conferință este că nu trebuie întotdeauna să vorbești aceeași limbă pentru a lega prietenii.

La întrunire a participat și Yana Mkarcian din Stepanakert, Artsakh.

– Care este ocupația ta și de ce ai fost interesată să participi la această conferință?

– Am treizeci și unu de ani, sunt profesoară de limba franceză. Îmi place să lucrez cu studenții și cu elevii din licee. Sunt căsătorită cu diaconul Sarven care mi-a prezentat această organizație și îl însoțesc aici, la conferință. Această întâlnire este importantă atât pentru clerici cât și pentru tineretul din diaspora. Consider că este o șansă extraordinară pentru toți să participăm la aceste schimburi culturale. Am făcut cunoștință cu cei din Canada, Brazilia și Italia. Am discutat despre comunitățile respective, despre bibliotecile care există în afara Armeniei. Sper ca această conferință să continuie pentru că oferă posibilitatea de a de lega prietenii cu cei din neamul nostru. Este prima dată când particip. Soțul meu a fost invitat de fiecare dată la aceste conferințe ale tinerilor care sunt extrem de utile celor implicați în viața bisericii apostolice. Am rămas plăcut impresionată de faptul că tineri din lumea întreagă cunosc dansul kochari ca și alte dansuri tradiționale, vorbesc limba armeană fluent și păstrează tradițiile noastre. Visul mesu este ca o altă ediție a acestei conferințe să aibă loc în Artsakh.

La puțin timp de la încheierea lucrărilor conferinței deja  tinerii scriu pe Facebook despre Armenia, țara unde ești stânjenit de frumusețea khacikarurilor, a mănăstirilor, de forța credinței care dinamitează bariere și mai ales despre prietenii episcopi care i-au ajutat să înțeleagă problemele lumii contemporane prin prisma bisericii. Iată că, în 2018, alături de evenimentele dedicate sărbătoririi a o sută de ani de la proclamarea Primei Republici Armene se desfășoară și manifestări privind viața bisericilor apostolice și rolul lor în societățile de astăzi.   

Mulțumesc UAR și PS episcopului Datev Hagopian pentru sprijinul pe care mi l-au acordat pentru a participa la această conferință.

Andreea Barbu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *