Sharing is caring!

Prin Decizia Judecătorească 156/1990, în 8 februarie 1990, se reînființează Uniunea Armenilor din România (UAR), persoană juridică, la Judecătoria sector 1 București, ca organizație obștească ce are ca scop apărarea și promovarea intereselor comunității armene din România.
Uniunea Armenilor din România a fost înființată, inițial, în 1919 pentru a ajuta armenii ce își căutau un refugiu în România, după Genocidul din 1915. Cel dintâi președinte al Uniunii a fost Grigore Trancu-Iași. Lui i-a urmat Armenag Manissalian, care și-a dedicat o mare parte a activității ajutorării celor peste 10.000 de armeni refugiați, pentru ca aceștia să obțină cetățenia română.
Organizația a funcționat până la instaurarea comunismului, după care s-a dizolvat. După anul 1990, comunitatea armeană a reînființat Uniunea Armenilor din România, dorind să păstreze moștenirea culturală și spirituală a armenilor de pe aceste meleaguri.
Primul Congres al UAR după 1990 a avut loc la 11 martie. Delegații l-au ales ca președinte pe Varujan Vosganian, vicepreședinți — Varujan Pambuccian și Nșan Bogdan Căuș, iar secretar general — Setin Maganian.


Armenian Street Festival


Festivalul se adresează tuturor bucureştenilor având câte ceva pentru fiecare. De la spectacole de teatru şi concerte de muzică tradiţională şi modernă la obiceiuri armeneşti sau bucureşteneşti.