Sharing is caring!
Într-o Românie multietnică este oportună revizitarea personalităților care au contribuit la dezvoltarea învățământului, a arhitecturii, medicinei, literaturii. Statele moderne promovează diversitatea, dialogul intercultural, impunând o schimbare de paradigmă. Unul dintre atuurile României actuale este tocmai diversitatea sa etnică, culturală și implicit cea religioasă.
Printre corifeii care au influențat literatura română la începutul secolului al douăzecilea s-a aflat Garabet Ibrăileanu, critic literar, prozator și profesor de origine armeană. Pentru a-l cunoaște pe cel care a fost numit patriarhul de la Viața românească ar fi de dorit să-i citim integral opera. Date și informații prețioase privind viața și activitatea sa sunt cuprinse în monografia scrisă de Alexandru Piru și publicată în 1967 la Editura Pentru Literatură. Temeinic documentat, volumul conține și referințe despre situația armenilor din târgurile moldovenești la mijlocul secolului al nouăsprezecelea și începutul celui de-al douăzecilea.
În 1871, în luna mai, când a venit pe lume Garabet, ambii părinți de origine armeană se stabiliseră în Târgu Frumos unde tatăl avea o mică prăvălie. După un singur an, familia s-a mutat la Roman, pe capul Varteniei Marcovici, după cum precizează în monografie Alexandru Piru. Mama micului Garabet, Maria Marcovici, era originară din Roman, oraș în care la acea vreme exista o comunitate numeroasă de armeni, fapt atestat de prezența unei frumoase biserici apostolice și de existența unui sector armenesc în cimitirul Eternitatea al orașului. În casa bunicii, au putut trăi doar câțiva ani deoarece din cauza datoriilor a fost pierdută proprietatea, apoi dărâmată. Tatăl a devenit administratorul unei moșii, dar la scurt timp, după o naștere, Maria Marcovici a murit în septembrie 1876 când micul Garabet avea doar cinci ani. Luminoase au rămas în viața copilului perioadele petrecute alături de bunica armeancă din partea mamei, Vartenia Marcovici, la Poiana lui Iurașcu. Tatăl, Teodor Ibrăileanu, a administrat mai multe moșii, fiind obligat să se mute mai tot timpul. În 1878 a început să meargă la școală, întâi la Bacău, apoi în Roman. Din 1883 până în 1887 a mers la gimnaziu tot în Roman, ulterior devenind licean la Bârlad. Practic întreaga perioadă a copilăriei și adolescenței este legată de orașul Roman.
La doar câteva săptămâni de la instalarea în gazdă, la Bârlad, în 1887 a murit tatăl său, Teodor Ibrăileanu, un om fără pricepere și noroc în afaceri. După înmormântare și reluarea cursurilor la liceu, a înființat împreună cu unii colegi societatea culturală Orientul, apoi revista Școala nouă unde a publicat poezii, traduceri și alte articole sub pseudonimul Cezar Vraja. Acești tineri, după cum amintește Alexandru Piru în monografia sa, trăiau într-o înspăimântătoare sărăcie, în camere neîncălzite și umblau având ghete rupte. Poate de aceea tănârul Ibrăileanu a îmbrățișat ideile socialiste. După absolvirea liceului a devenit student la Facultatea de Litere și Filozofie din Iași unde l-au impresionat cursurile profesorilor A. Xenopol și Aron Densusianu. În 1895 a murit Vartenia Marcovici, fără să-l aibă pe nepotul mult iubit alături, parcă uitată în cufărul cu amintiri.
În timpul studenției a cunoscut-o pe Elena Carp, fiica preotului Gheorghe Carp, cu care a mers în numeroase excursii pe Ceahlău, la Durău, pe Bistrița, la Bicaz și în zona Dornelor. Sora lui Mihai Carp, una dintre frumusețile vremii cu maniere aristocratice, i-a devenit soție în 1901. Cu ea a trăit Ibrăileanu până la sfârșitul vieții, în Iași, unde a fost întâi profesor suplinitor la Catedra de istorie a literaturii române și de estetică literară, iar din 1908 profesor titular. Doctoratul și l-a susținut în 1912 cu o teză despre opera literară a lui Alexandru Vlahuță.
A colaborat la multe reviste ale vremii, iar din martie 1906 a fost secretar general de redacție la Viața românească până în 1916 și apoi din 1920 până în anii treizeci, reunind în jurul publicației pe cei mai importanți scriitori. A condus cenaclul literar al acestei reviste, susținând curentul poporanist. Viața românească a continuat tradiția culturală a Junimii. Până în 1908 redacția s-a aflat în chiar casa lui Ibrăileanu unde în mod curent, serile, erau prezenți colaboratori. Din 1909 a publicat mai multe volume de critică literară, contribuind astfel la valorificarea operelor marilor clasici. Remarcabile sunt studiile sale despre Eminescu, Creangă, Caragiale, Maiorescu, Mihail Sadoveanu publicate în volumele Scriitori și curente, Note și impresii, Studii literare, Scriitori români și străini. Ibrăileanu analizează creația acestor autori din toate punctele de vedere, dar pune un accent deosebit pe latura estetică, continuând linia inaugurată de Titu Maiorescu.
În 1933 a publicat romanul Adela considerat de Ion Negoițescu o capodoperă a literaturii române. Acest volum folosește tehnica jurnalului și implicit a narațiunii la persoana întâi. Criticul Dumitru Micu a subliniat faptul că Ibrăileanu a scris, totuși, el însuși un roman eminamente analitic, Adela, în care iubirea nemărturisită a unui bărbat în vârstă pentru o tânără de douăzeci de ani e urmărită cu o deosebit de fină percepție a mișcărilor sufletești. Și Eugen Lovinescu a văzut în Adela un model de literatură psihologică străbătută de o poezie reală. Protagonistul acestui roman, doctorul cvadragenar Emil Codrescu, este un intelectual ezitant mistuit de iubirea pentru Adela, o tânără încântătoare. Totul se petrece în stațiunea Băltățești aflată la jumătatea drumului între Piatra Neamț și Târgul Neamțului la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea, în timpul unei vacanțe care durează două luni. Autorul a ales zona Neamțului ca decor al romanului pentru că era un spațiu mult iubit de cei din gruparea de la Viața românească. Descrierile sunt numeroase în carte, adăugând un parfum suav întâmplărilor. Cu toate că opera sa nu este de mari dimensiuni, Ibrăileanu este considerat una dintre cele mai influente personalități ale primelor decenii din secolul trecut, activitatea sa la revista la care a lucrat mai multe decenii fiind esențială. Prima parte a vieții sale a fost redactată chiar de către autor, în 1911, când avea patruzeci de ani sub formă de scrisori către un prieten și se intitulează Amintiri din copilărie și adolescență. Aceste proze sunt scrise, după cum mărturisește Ibrăileanu, fără niciun plan și fără nicio pretenție, cu sinceritate și accentuând faptul că sărăcia a însoțit întotdeauna familia sa.
În plan personal, din nefericire lucrurile nu au stat prea bine pentru că în 1904, a devenit neurastenic și insomniac, văzând pretutindeni o invazie a microbilor. Din această cauză a lucrat mereu toată noaptea și a încercat să doarmă ziua. Fobiile sale, așa cum reiese din scrierile contemporanilor erau cunoscute chiar și de studenții săi care știau că profesorul lor are nevoie de condiții excepționale pentru a dormi. Soția a trebuit ani la rând să-i sterilizeze țigările, farfuriile, clanțele. A fost consultat de celebritățile medicale ale vremii sale, dar nosofobia nu l-a părăsit și din cauza insomniilor crunte a fost numit în epocă cucuveaua Iașului. Cu toate acestea a fost un profesor strălucit, un îndrumător și un critic literar remarcabil, un romancier sensibil, un traducător talentat și un mare iubitor al frumuseților din nordul Moldovei. În Iași a trăit inițial pe strada Romană și după ce casa i-a fost mistuită de un incendiu s-a mutat în Fundacul Buzdugan până când bolnav a fost adus la București, internat la sanatoriul Casa Diaconeselor, unde a murit în 1936, înainte de a împlini șaizeci și cinci de ani. A cerut să fie incinerat, iar cenușa a fost înhumată de soție la Iași, în cimitirul Eternitatea unde se află mormântul Tasiei Trancu.
În orașul în care a trăit și a lucrat astăzi un colegiu național și o stradă în cartierul Păcurari îi poată numele. În 2016, în Târgu Frumos a fost înființat un punct muzeal și amplasat un bust. Din 2018, în Roman, Uniunea Armenilor organizează anual un festival dedicat lui Ibrăileanu, iar în 2019 o piațetă cu acest nume a fost inaugurată în luna mai. În 2021, la împlinirea a o sută cinci zeci de ani de la nașterea sa se poate lesne constata actualitatea observațiilor sale critice. Romanul Adela rezistă estetic la aproape o sută de ani de la publicare. Revista ieșeană, Viața românească, al cărei suflet a fost Ibrăileanu a marcat în istoria literaturii române un punct de cotitură, în paginile sale publicând Ioan Alexandru Brătescu-Voinești, Otilia Cazimir, Calistrat Hogaș, Nicolae Gane, Alexandru Philiphide, George Topârceanu, Mihail Sadoveanu. Toți cei care au evocat figura marelui critic în numeroase articole din Viața românească s-au referit la eleganța lui Ibrăileanu în relațiile cu alți scriitori și la devotamentul său pus în slujba literaturii române.
Andreea BARBU
__________________
Bibliografie: G. Ibrăileanu, Opere, Vol.l-ll, 2014, Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă
Al. Piru, G. Ibrăileanu, 1967, Editura pentru Literatură
Amintiri despre Ibrăileanu, vol.l-ll, 1976, Editura Junimea
Bogdan C.S. Pîrvu, Demonii lui Ibrăileanu. fără an. Accesat în 15.01.2021. <https://www.medichub.ro/reviste/psihiatru-ro/demonii-lui-ibraileanu-id-2444-cmsid-66>.