„Festivalul este o clipă de fericire”, Armine Vosganian
Festivalul Strada Armenească, un maraton de spectacole, expoziții, concerte, dezbateri și întâlniri a ajuns la ediția a șasea. La începutul lunii august cultura armeană a fost în centru sub toate formele ei, reușind să atragă un public pasionat, activ, exigent și mai ales curios. De altfel, diversitatea a fost punctul forte al acestei manifestări desfășurate în inima Bucureștiului. Impecabil organizat de Uniunea Armenilor din România și având un program gândit să acopere cât mai multe genuri, acest eveniment a selectat de fiecare dată artiști reprezentativi și tineri talentați.
Alături de armeni pe scenă s-au aflat grecii, evreii și romii dornici să cânte și să danseze din toată inima. Atmosfera tonică, muzica bună și evoluția remarcabilă a ansamblurilor de dans ale diferitelor etnii au fost ingredientele care au condus la succesul acestei manifestări elegante. Oferta dinamică, consistentă, adusă la zi și gândită anume pentru a valorifica legătura comunității armene cu cei care îi sunt prieteni a reușit pe deplin să încânte publicul numeros. Toate evenimentele memorabile s-au desfășurat în prezența Excelenței Sale domnul Sergey Minasyan, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Armeniei în România precum și în prezența PS Episcop Datev Hagopian, Întîistătătorul Arhiepiscopiei Armene din România. Nu mai vorbim de Varujan Vosganian și Varujan Pambuccian care au fost, ca de obicei, gazdele festivalului.
În prima zi a festivalului pe scenă s-au aflat ansamblurile Vartavar, Asteria, Kymata, Miko&Crew, taraful Frații Cocoș, Acropolis Band și Antonia Cojocaru. Prezentarea unor costume tradiționale realizate la Centrul Teryan a completat în mod fericit primele evenimente. A doua seară a aparținut Ansamblului „Hayakaghak” din Gherla, grupului din Armenia, Karin aflat pentru a doua oară în România, Valeriei Stoica și formației The Motans. În ultima zi trupele Hora, Hazamir, Haverim, dar și Bucharest Kleezmer Band&Maia Morgenstern au adus în prim-planul atenției cântece evreiești. Mahala Rai Banda, Moonlight Breakfast și din nou Karin au oferit momente de neuitat.
Atelierele de caligrafie, broderie, xilogravură pe textile, demonstrația de sculptură în piatră au contribuit la promovarea valorilor culturale ale armenilor. În plus vizitatorii și-au putut achiziționa bijuterii hand made, obiecte din ceramică, piele, țesături și desene. Strada de carte și reeditarea sărbătorii Vartavar s-au bucurat de un succes enorm. La această manifestare care polarizează interesul bucureștenilor am stat de vorbă cu Armine Vosganian, Setin Maganian, Paul Agopian și profesorul Gaghik Ghinosyan, coregraful Grupului Karin din Armenia.
Armine, ce aduce nou ediția a șasea a Festivalului Strada Armenească?
În primul rând trebuie menționați artiștii din Armenia sosiți în număr mare de această dată. În 2019, membrii ansamblului Karin au dansat pe melodiile compuse de Komitas. În plus, la cererea publicului din România care îndrăgește portul armenesc, am avut și prezentări de modă cu ajutorul celor de la Teryan Center. Am avut costume tradiționale și moderne pentru a exemplifica creațiile poporului nostru, simbolurile, culorile vii, cusăturile și broderiile. Foarte importantă a fost și prezența domnului Bogdan Hovhannisyan, sculptor de khacikaruri originar din Vanadzor. Meșteșugul de a sculpta cruci în piatră este propriu armenilor de câteva secole. În cele trei zile, el a finisat lucrarea sub ochii trecătorilor. Trupa RAMPA a încântat în anii trecuți publicul cu scene de teatru, însă anul acesta, am adus la viață un personaj care s-a plimbat printre oameni și a oferit informații despre comunitatea din România. Colegul meu, Răzvan Răduț, l-a jucat pe Vartan Mestugian, gazetarul care a înființat revista Ararat.
Cofetarul și ciocolatierul Zobuian a pregătit prăjitura festivalului în formă de rodie cu mascarpone, în ediție limitată pentru a materializa simbolul central propus de Hrant Jaghinyan, designerul festivalului. Paul Agopian a pregătit multe delicii culinare.
Armine, cum reușesc organizatorii să adune atât de mulți vizitatori anual?
Nu știu dacă este doar meritul nostru. Strada asta mereu a prezentat interes. Îmi aduc aminte când eram mică, oamenii intrau doar să privească biserica și curtea Uniunii. Ea în sine este atracția principală. Când vezi cum prinde viață, cum scenografii crează o ambianță plăcută, oamenii sunt atrași, chiar și cei care nu vor să vină, mergând pe stradă, intră. Un element esențial este programul. El a inclus activități pentru toate generațiile. Familiile găsesc câte ceva pentru fiecare membru. Este o manifestare de familie. Concertele au fost alese de așa natură să îi împace pe toți.
Publicul interesat de multiculturalism a venit negreșit. Din acest punct de vedere, Festivalul Strada Armenească este unic în București. El îmbină toate comunitățile care au locuit în zonă: armenii, grecii, evreii și romii. Cum a progresat festivalul de la prima ediție la cea de a șasea?
Toți implicați în realizarea festivalului s-au dezvoltat din punct de vedere cultural. Pregătirile ne-au motivat să descoperim laturile culturii noastre îndepărtate, de la dansurile grupului Karin din Erzurum la simbolurile din logo-ul de anul trecut. Cred că acest proces nu a început cu festivalul, ci cu Zilele Culturii Armene care aveau loc la Muzeul Satului din București. Clar, festivalul a evoluat și ne gândim dacă să rămânem pe stradă sau să căutăm altă locație. Avem un public numeros și cereri mari de standuri. Și numărul de voluntari este diferit. Acest festival ne învață despre toleranță, apreciere, valorificarea moștenirii spirituale, materiale și munca în echipă. Poate nu reușim în fiecare an, dar vom continua.
Este amintit anul acesta și centenarul Uniunii Armenilor din România?
Desigur, sub două forme, o expoziție și personajul Vartan Mestugian. Colegul meu a povestit cum s-a format Uniunea și despre comunitatea din București.
Armine, ce pregătiți pentru anul viitor?
M-am gândit să realizez un spectacol scurt bazat pe bancurile cu Radio Erevan culese de Arsen Arzumanyan. Nu știu încă cum va arăta, dar știu că vreau să fie o narațiune în spate, nu doar un show de stand-up comedy, o poveste care să lege glumele și care să stârnească râsul tuturor.
Ce reprezintă pentru Armine Vosganian Festivalul Strada Armenească?
Pentru mine, el reprezintă o reapropiere de originile mele. Vorbesc acasă cu tatăl meu limba armeană, dar nu este suficient. Când trăiești într-o altă țară și te-ai născut într-o familie mixtă este foarte greu să se mențină interesul. Festivalul m-a ajutat să încep tot procesul meu interior de a ajunge la rădăcinile mele. Din punct de vedere cultural, până la nouăsprezece ani, nu eram atât de curioasă să primesc explicații. Proiectul meu în prezent despre diaspora armeană a venit în urma festivalului. Festivalul este o clipă de fericire. Artiștii prezenți mă hrănesc și este o șansă unică să vezi atâția oameni talentați într-un singur loc.
***
Paul, ce preparate au încântat vizitatorii Festivalului Strada Armenească?
La această ediție, am avut un meniu cu preparate noi, exotice, mai interesante. Am avut madzunov kebab (oaie, vită cu sos de iaurt și sumac, migdale, iaurt cu bulgur),fishnacov ( oaie și vită cu sos de vișine și bulgur). Ultimul a fost un adevărat succes anul trecut, astfel că l-am pregătit și anul acesta. Are un gust special, dulce acrișor care te ia prin surprindere. Deoarece vin atât de mulți oameni, am pregătit și meniuri vegetariene, chifteluțe de linte și salate armenești cu un dressing de tahine, pastă de susan. Omniprezentă la fiecare ediție a fost salata geagic. Tot ce trebuie pentru a bucura vizitatorii, am încercat să aducem și să îi surprindem. Meniul a fost unul diversificat, potrivit pentru o paletă largă de gusturi.
Am încercat să cultivăm gustul înaintea consumului. Publicul este foarte deschis să încerce gusturi noi, să experimenteze amestecuri de ingrediente. Ceea ce mă încântă este dorința lor de a gusta din toate preparatele.
Paul, ce reprezintă pentru tine acest festival?
Pentru mine, este cel mai greu eveniment din an. Mă pregătesc foarte intens pentru doar trei zile. Este o sarcină grea să hrănești atât de mulți oameni, sunt multe emoții. Este o logistică infernală, planificări și documentare. Este o responsabilitate mare pe umerii mei, dar cred că m-am ridicat mereu la așteptările publicului.
Care au fost sursele tale de inspirație?
De-a lungul timpului, am cules rețete vechi de la familii armenești, unele le-am luat de la prietenii mei din Armenia când am fost în vizită. Am plecat de la rețetele bunicilor, multe se găsesc în manuscrisele și scrierile îndepărtate.
Noi, la prima ediție am avut doar un bazar. Eu preparasem salatele, altcineva facea un grătar. Mâncarea pregătită fusese doar pentru armeni la prima editie. În timp, am ajuns să facem ceva mai elaborat și profesional. Aceasta este a treia ediție la care partcip și eu activ. Eu vreau să transmit mesajul următor prin munca mea aici: cei care vin și gustă să nu ezite să încerce și ei acasă să recreeze diferite rețete. În bucătărie poți greși, neatenția sau oboseala își spun și ele cuvântul. Greșind, am învățat mult. Însă, sper și la anul să ne dezvoltăm spre un meniu care să aducă toate ingredientele specifice armenești într-o singură farfurie.
Pentru anul viitor, ai deja idei?
Este destul de devreme să vorbim. Eu iau în calcul feedback-ul primit de la public. Mă ghidez din ce îmi spun ei. Îmi doresc să aduc ceva nou, să mă perfecționez de la o ediție la alta.
***
Setin, cât de provocatoare a fost munca la festival pentru tine anul acesta?
Ne-am gândit să includem toate elementele care ne fac armeni. Am păstrat elementele de succes din anii trecuți, sărbătoareaVartavar, spectacolul propus de Karin. Alți factori de succes au fost Mahala Rai Banda și ansamblul Asteria. Am îmbunătățit standurile, adăugându-l pe cel de sculptură în piatră al lui Bogdan Hovhannisyan, dar și cele ale Centrului Teryan și ale altor artiști vizuali. Au fost multe probleme pe care noi tinerii le-am întâmpinat. De exemplu, programul se modifica mereu, fiecare artist voia să petreacă cât mai mult timp pe scenă. Tururile ghidate au fost așteptate cu mult interes de public, însă și acolo am întâlnit probleme. Totuși toată echipa a depus un efort imens pentru a respecta dorințele vizitatorilor timp de trei zile. Este extrem de dificil să mulțumești aproape douăzeci și cinci de mii de oameni în trei zile. Noi am beneficiat de tot sprijinul voluntarilor pentru a realiza ceva special. Chiar și ISU ne-a verificat activitatea și a fost o provocare să ne ridicăm la standardele tuturora.
Care este explicația pentru publicul numeros?
Nici eu nu știu. Tind să cred că pentru pimele ediții ne-am chinuit cel mai mult. Lumea știa în general mai puțin despre armeni, nu cunoșteau elementele identității noaste. Evoluând constant, ne-am format o comunitate de prieteni care să revină anual și care să ne sprijine constant. Am plecat de la un festival popular, la unul rafinat care prezintă cultura noastră într-un cadru modern. Standurile de succes au fost mai ales cel de vin de rodie și coniac, cel de veșminte populare și cel de caligrafie. Fiind vară, am văzut cozi mari la standurile cu băuturi răcoritoare și mâncare. Anul viitor deja ne dorim să schimbăm totul. Nu vrem ca publicul nostru fidel să se plictisească nicio secundă, mai ales că mulți au venit în fiecare zi a festivalului. Nu ne dorim să repetăm anual același program la scenă. Un comentariu pe Facebook scria că deși Crăciunul este în fiecare an la fel, asta nu înseamnă că nu ne bucurăm la fel. Acest lucru este valabil și pentru Festivalul Strada Armenească. Noi am înțeles mesajul și ne-am străduit să fie ceva schimbat cu adevărat.
Setin, pentru tine ce înseamnă să fii printre organizatori în fiecare an? Pentru public ce valoare are acest festival?
Este o oportunitate rară de a promova atât în cadrul minorităților din România, cât și pentru străini cultura, valorile și natura veselă a armenilor. Lumea sper să înțeleagă ce înseamnă să fii armean. Echipa este una mai mică ca în anii trecuți. Voluntarii au venit, dar într-un număr mai mic, mulți și-ar fi dorit, dar din toate orașele unde sunt armeni au participat câțiva. Am avut treizeci și unu de voluntari din Gherla, Bacău, Botoșani, Piatra Neamț, Cluj și opt organizatori. Există și un voluntar care nu este armean și vine de trei ani pentru a ne susține. Bucureștenii au pus și ei umărul. Pentru mine, să fiu înconjurat de ei și să văd cooperarea dintre noi înseamnă mult. M-a învățat să am încredere în oameni. Tot ceea ce mi-am dorit a fost să creez o experiență faină pentru ceilalți.
Care sunt proiectele organizatorilor?
Având în vedere evoluția tehnologiei, mi-ar plăcea să prezentăm pe lângă muzică, dans, limbă, mâncare, natura sau geografia Armeniei. Prin ochelarii VR, care realizează o imagine 3D, putem aduce Armenia aici. Am putea pune un cort unde lumea să intre și să vadă 3D peisaje din țara noastră. Obiectivele, monumentele, muntele Ararat și lăcașele de cult trebuie văzute la scară largă. Tehnologia ne ajută să călătorim mai aproape de aceste locuri. Există și varianta ca prin Augmented Reality (o experiență interactivă a unui mediu real în care obiectele care locuiesc în lumea reală sunt îmbunătățite de informații perceptive generate de calculator), vizitatorii să încerce un port armenesc. Identitatea noastră nu începe undeva și se termină, ea este fluidă asemenea generațiilor care se succed.
***
Domnule profesor Ghinosyan, care este istoria familiei dumneavoastră?
Bunicul meu era faimos pentru talentul său de a dansa în sat. Eu am copilărit în umbra sa, pot spune, deși a murit înaintea nașterii mele în bătăliile celui de Al Doilea Război Mondial. Când am început eu să dansez toți mă comparau cu el. Este misiunea mea să las moștenire familiei dansurile armenești, de aceea am ținut mereu ca fiica mea să danseze alături de mine. Eu nu am avut șansa să dansez cu bunicul meu.
În ce an a fost înființat Karin și ce inseamnă acest nume?
Am pus bazele acestui grup mare în 2001. Multe dansuri sunt din Karin, denumirea vechie pentru Erzurum, oraș din Turcia în prezent. Când alegeam dansurile, cele mai multe erau specifice zonei Karin. Fiecare regiune are dansurile sale, precum cele din Muș, Van etc. Am adunat toate dansurile din regiunea unde m-am născut și din orașul Erzurum, din satele din apropiere. Am călătorit mult căutând dansuri originale, de la bunici și străbunici încă nedescoperite de generația mea. Mereu am simțit că acesta este scopul meu pe pământ. Față de celelalte națiuni, noi, armenii, avem pentru fiecare melodie un dans specific. Când grupul a devenit numeros, am început să dansăm pe toate melodiile, indiferent de zona geografică din Armenia Mare. În oricare specatacol prezentăm publicului dansurile care ne fac speciali, cele din Karin.
Câte competiții ați câștigat, domnule Ghinosyan?
În Armenia suntem nelipsiți de la toate competițiile. În toată lumea, am urcat pe scenele a zece concursuri mari de dansuri tradiționale. Grupul a fost invitat la zeci de festivaluri internaționale. Atât dansatorii, cât și muzicienii noștrii au luat locul întâi, de multe ori în țara noastră natală, dar și în diaspora. Karin a organizat anual spectacole și a trimis artiști la diferite audiții. Când nu dansăm pentru concursuri, dansăm în fața muzeului Cafesjian, vara, în weekenduri, alături de cetățenii Erevanului pentru că eu cred că nu trebuie să fii dansator profesionist pentru a te bucura de melodiile strămoșilor noștri. Rămân mereu plăcut surprins de tinerii care încă știu pașii și de vizitatorii orașului Erevan care seara vin la Cascadă și se bucură să danseze și să cânte alături de localnici.
Cine sunt dansatorii de anul acesta de la Festivalul Strada Armenească?
În ansamblul nostru primim pe toți iubitorii muzicii. Tinerii care au urcat pe scena din București sunt studenți sau absolvenți ai facultăților de economie, medicină, informatică. Fiica mea a terminat anul acesta Facultatea de Arhitectură, însă talentul lor nu se limitează doar la dans. Doi dintre dansatori au chiar ei o școală de dans. Ei cântă și la diferite instrumente, de aceea am prezentat publicului și latura aceasta a ansamblului. De-a lungul anilor, am pregătit mii de copii, câteva sute sunt doar în Armenia. Am ajutat și grupuri mici, din Los Angeles până în Siberia și Iran. Mă bucur că există o unitate în lume din punct de vedere artistic. Unde sunt armeni se va dansa mereu. Acesta este dorința mea. În opinia mea, limba și dansul sunt cele două forme de bază, de exprimare ale noatre, ale minții și ale trupului. Nu toți armenii din diaspora vorbesc armeana, dar cu siguranță, toți recunosc și știu să danseze kochari sau papuri.
Care sunt dansurile interpretate pe scena festivalului anul acesta?
Prima melodie aparține lui Komitas, marele nostru compozitor, muzicolog și etnolog armean. Este pentru prima dată când cineva are curajul să danseze pe o scenă atât de mare, pe o melodie mai puțin cunoscută semnată de Komitas. Cu ocazia aniversării a 150 de ani de la nașterea arhimandritului Komitas, Karin îl va sărbători cu fast, în Armenia. Eu chiar îl numesc pe Komitas om de știință. Am citit descrierile sale detaliate despre cum ar trebui să se miște un dansator și să simtă muzica. Vreau ca oamenii să știe că el a contribuit la perfecționarea mișcărilor artistice prin scrierile sale. Melodiile sale sunt încă ascultate, nu și-au pierdut frumusețea, prospețimea. Pe urmă, sunt dansurile de nuntă sau cele care alungă răul de lângă cuplul care își unește destinele. Aceste melodii de nuntă care vin din Vaspurakan se bazează pe sunetul clopotului din biserică. Ultima bucată din spectacol include mereu opt minute cu fragmente din cele mai faimoase melodii.
La următorul festival, dorim să realizăm un musical, să îmbinăm muzica și teatrul cu șaptesprezece melodii din zona Sasun pentru a face o călătorie spirituală acolo. În luna octombrie a acestui an pregătim un spectacol despre Komitas în Armenia.
Cum vă simțiți la București, la Festivalui Strada Armenească?
Am mai dansat pentru un public străin, nu este o noutate pentru noi. Melodiile sunt atât de profunde, au un impact emoțional puternic, contează pentru cine dansăm. La final toți ne vom armoniza. Din partea ansamblului, vă mulțumim pentru invitație! Am simțit cu adevătat fericirea când dansatorii, la București, la finalul spectacolului din 2017 se îmbrățișau cu organizatorii și voluntarii. Un alt aspect care mă încântă este că festivalul este unul multietnic. Deși se vorbește despre toleranță, rar o vezi practicată, doar arta până acum este locul unde toate națiile se pot celebra una pe alta. Festivalul Strada Armenească este extraordinar pentru că un grup mic reușește să adune mii de oameni în trei zile. Încrederea pe care o oferă festivalul minorităților din România este minunată. Numărul de tineri vountari veniți din orașele din România este impresionant. Pentru public este important să cunoască cultura armenilor. Noi celebrăm frumosul, plăcutul și familia. Noi suntem onorați că putem să fim alături de voi, să participăm la celebrarea identității culturale a armenilor.
Sper să ne revedem cu bine în 2020, domnule Ghinosyan. Voi continua să aflu noutăți de la fiica dumneavoastră care îmi scrie mereu. Vă urez succes în toate!
***
Până la ediția a șaptea, în lunile ce vor urma ne vom aminti zilele plăcute de la începutul lunii august și datorită obiectelor create de designerul Hrant Jaghinyan. Tricoul cu rodii și agenda având coperte elegante vor reuși să readucă în memoria noastră tot ce a fost semnificativ în cele trei zile, iar eu voi continua să vă zâmbesc de pe pagina de facebook a Centrului Teryan, îndemnându-vă să gustați câte ceva din cultura armeană.
Andreea BARBU
pe pagina de facebook a Festivalului Strada Armenească puteți vedea mai multe fotografii și imprimări video