Sharing is caring!
Interviu cu Anush Grigoryan, președinta Asociației Hayer de Poitou din Franța
– Anush, în ce an ai plecat din Armenia pentru a te stabili în Poitiers? Care este istoria asociației culturale, „Hayer de Poitou” pe care ai înființat-o în 2013?
-Eu locuiesc în Poitiers din șapte iulie 2010, cu părinții, fratele și bunica mea. În 2013, am împlinit 18 ani și mi-am dorit neapărat să fac ceva pentru a promova cultura armeană în Poitiers, pentru că în acest oraș sunt aproximativ o mie de armeni. Prin urmare, am creat asociația „Hayer de Poitou” pentru a ne redescoperi cultura. În cadrul asociației organizăm lecții de armeană, spectacole de dansuri armenești și de șapte ani predau lecții de franceză adulților armeni pentru a le facilita integrarea în această frumoasă țară care ne-a primit cu brațele deschise. Suntem prezenți la aproape toate festivalurile interculturale din orașul nostru pentru a face cunoscută cultura armeană și a învăța de la alții.
– De ce ai organizat la finalul anului 2020 o călătorie umanitară în Armenia și Arțakh împreună cu prietena ta, Tifenn Boisseau? Cum ai reușit să aduni banii necesari pentru a ajuta familiile eroilor războiului din Arțakh și orfanii ? Cum ai reușit să implici mulți francezi să ajute refugiații din Arțakh care au rămas fără case, fără locuri de muncă, fără cele mai elementare lucruri necesare traiului ? Mobilizarea voastră a fost una exemplară, având învedere că ne aflăm în pandemie.
-De la începutul războiului din Arțakh, din douăzeci și șapte septembrie 2020, cu locuitorii din Poitiers am reușit să colectăm și să trimitem Fundației Armenia 16.000 de euro, precum și 12 paleți cu medicamente și haine pentru a ne ajuta compatrioții. Apoi, prietena mea Tifenn Boisseau s-a oferit să facă o călătorie în Armenia și Arțakh. Scopul a fost să ajutăm din nou. A fost un proiect cu obiective concrete și în același timp atât de dur emoțional. Ne-am îndeplinit cu brio cele două misiuni. Am pecat din Franța spre Armenia la 26 decembrie 2020. Am acordat ajutor financiar câte o sută de euro pentru fiecare din cele paisprezece familii ale școlii mele din copilărie (Școala nr. 6 din Hoktemberyan) care au copii sau părinți răniți sau morți în timpul războiului. Am cumpărat cadouri de Crăciun și am distribuit copiilor relocați din Arțakh pentru a aduce puțină bucurie în această perioadă atât de grea.
Iată și cuvintele prietenei mele Tifenn Boisseau care a fost tot timpul alături de mine în acest demers. Anul 2020 a fost dificil pentru mulți, dar dacă suntem încă aici astăzi pentru a ne plânge, este pentru că suntem în viață. Unii se plâng de vacanța anulată, în timp ce alții și-au petrecut sărbătorile cu un scaun gol în jurul mesei. Vreau ca toată lumea să ia măsura lucrurilor, să privească în jur și să dezvolte un pic mai multă umanitate. Sper ca toată lumea va putea într-o zi din viață să poată experimenta o călătorie umanitară, cu dedicare pură și fără o dimensiune turistică sau instagramabilă. Vacanța dumneavoastră din 2021 este anulată? Profitați de ocazie pentru a merge acolo unde lumea are cu adevărat nevoie. Observați, alertați, ajutați, mișcați-vă! Dar nu închideți ochii. Îmi doresc în mod special ca toți armenii să aibă pace, să se ridice și să se reconstruiască, așa cum au făcut întotdeauna, cu putere și onoare. Doresc să văd din nou bucuria în familiile armene. Am înțeles în călătoria mea că soldații au murit pentru ca noi să trăim, așa că hai să trăim și să trăim fericiți!
– De ce ai ales să mergi prima dată după ce ai ajuns la Erevan la cimitirul Erablur? Care este situația acolo acum?
-Primul loc unde am depus cu Tifenn o coroană de flori a fost Erablur, un astfel de loc simbolic care ne permite să reflectăm despre cine suntem, de unde venim și unde mergem. A fost prima dată în viața mea când am văzut atât de multe morminte ale eroilor noștri. Auzim despre război la televizor, citim în ziare, dar văzând cum s-a sfârșit războiului cu atât de mulți morți, cu atâtea mame și familii în lacrimi, cu atâtea morminte acoperite cu flori și cu steagul Armeniei alături a fost sfâșietor. Am filmat și am postat pe facebook, am arătat ce se întâmplă, am auzit lacrimile părinților care se întrebau DE CE? … Am vrut să depun mărturie și să arăt consecințele acestui război. Mame care au mers cu fotografia fiilor lor în mâini prin cimitir, care au îmbrățișat morminte, care au vorbit cu fii morți … Abia am putut vorbi, respira, era atât de tulburător și de greu să simt… Dar toate acestea au fost momente atât de importante pentru mine, s-au gravat în memoria mea și în inima mea pentru totdeauna.
,,Am vrut să depun mărturie și să arăt consecințele acestui război’’
– Ce sume ați reușit să strângeți în Franța pentru donații și cum ați procedat? Cum i-ați sensibilizat pe donatori și cât de greu a fost să duceți această campanie, doar două tinere, una născută în Armenia și cealaltă o franțuzoaică altruistă , având în vedere că suntem în pandemie ?
-Am avut cinci zeci și cinci de donatori, armeni și francezi. Datorită lor am putut să ne simțim umani, am putut ajuta … Prin urmare, am strâns 3.650 de euro pentru călătoria noastră care s-a desfășurat în perioada 26 decembrie – 30 decembrie 2020. Prin urmare, banii erau destinați celor paisprezece familii de la școala mea numărul 6 din Hoktemberyan, care aveau soldați morți sau răniți în timpul războiului Arțakh care a durat patru zeci și patru de zile (6 morți, 8 răniți). Fiecare dintre familii a primit câte o sută de euro. Din cei 1950 de euro colectați pentru cadouri, treizeci și șase de copii mutați din Arțakh au putut primi cadouri de Crăciun. Aflând la fața locului că pentru vechiul An Nou armean (13 ianuarie) voluntarii Mariam și Karen care ne-au ajutat vor merge în diferite regiuni pentru a distribui din nou cadouri copiilor armeni, am încredințat câteva dintre darurile care ne-au rămas. De asemenea, un preot francez Frederic Dacquet mi-a dat bani pentru a cumpăra cruci copiilor din Arțakh, spunând: Credința, credința ne va permite să supraviețuim.
-Unde locuiesc acum copiii orfani din Arțakh? Cum ai reușit să le duci aduci cadourile ?
-Copiii relocați din Arțakh pe care i-am putut întâlni trăiesc în pensiunea studențească Zeytun, în casa Veteranilor, totul în Erevan. Am organizat un mic eveniment pentru a-i aduce împreună și a le oferi cadourile în același timp. Drept răsplată copii ne-au cântat cântece patriotice. Pentru a organiza totul am avut sprijinul lui Nataly, Mariam și Karen. Pentru achiziționarea de cadouri ne-a ajutat Arevik.
– Cum privești acum călătoria voastră umanitară ? Toate lucrurile au decurs cum v-ați propus ?
-Desigur. Timpul a fost foarte scurt, dar am reușit să facem ceea ce trebuia să facem, să vedem mai multe. Cu cei trei sute de euro care ne-au rămas am putut ajuta și trei familii ale unor soldați. În cele din urmă, mulțumesc tuturor donatorilor, din toată inima. Pentru a lăsa o mică amintire despre Armenia fiecărui donator, am cumpărat păpuși armene mici sub formă de magneți pentru frigider și le-am dăruit după întoarcerea mea. A susține, a împărți, și a ajuta alte persoane reprezintă unele dintre cele mai mari recompense din viață. De fapt ajutăm umanitatea. E grozav să fim solidari.
– Mulțumesc pentru că ai găsit timp să-mi răspunzi la întrebări. Nu mă pot abține să nu scriu că acesta a fost unul dintre cele mai emoționante interviuri pentru revista Ararat. Faptele voatre reprezintă un model pentru oamenii de afaceri, dar și pentru medici de a se implica și a ajuta răniții și oamenii aflați în nevoie după conflicte armate.
Interviu de Andreea Barbu
Fotografii de Anush Grigoryan și Tifenn Boisseau
Traducere în franceză
– En quelle année avez-vous quitté l’Arménie pour Poitiers? Quelle est l’histoire de l’association culturelle ,,Hayer de Poitou’’?
-Je vis sur Poitiers depuis 7/07/2010, avec mes parents, mon frère et ma grand-mère. En 2013, j’ai eu mes 18 ans :je voulais absolument faire quelque chose pour promouvoir la culture arménienne sur Poitiers, car il y a environ un millier d’arméniens ici et j’ai donc créé l’association “Hayer de Poitou” pour faire découvrir notre culture. Des cours d’arménien, de danse arménienne et depuis 7 ans je donne des cours de français aux adultes arméniens pour faciliter leur intégration dans ce beau pays qui nous a accueilli les bras ouverts. Nous sommes présents à presque toutes les fêtes interculturelles de notre ville, pour partager nos savoirs et apprendre des autres.
– Pourquoi avez-vous organisé le voyage en Arménie et Arțakh avec votre amie française, Tifenn Boisseau? Que pense-t-elle?
-Depuis le début de la guerre d’Arțakh, le 27 septembre, avec les habitants de Poitiers nous avons pu collecter et envoyer à la Fondation des Arméniens 16.000€ d’argent, ainsi que 12 palettes de médicaments et de vêtements pour aider nos compatriotes. Puis ma copine Tifenn a proposé de faire un voyage en Arménie. Le but c’était d’aider à nouveau, mais sur place, un projet beaucoup plus concret et en même temps si dur emotionnellement. Nous avons accompli nos deux missions : – – donner des aides financières (100€ par famille) aux 14 familles de mon école d’enfance (École N°6 de Hoktemberyan), ayant des enfants ou parents blessés ou morts lors de la guerre… – acheter des cadeaux de Noël sur place et distribuer aux enfants délocalisés d’Arțakh pour apporter un peu de magie pendant cette période si difficile… Voici les paroles de ma copine : – L’année 2020 fut difficile pour beaucoup, mais si nous sommes encore là aujourd’hui pour nous plaindre, c’est que nous sommes vivants. Certains se plaignent de leurs vacances annulées, pendant que d’autres ont passé les fêtes avec une chaise vide autour de la table. Je souhaite que tout le monde prenne la mesure des choses, regarde autour de lui, et développe un peu plus d’humanité. Je souhaite à chacun de pouvoir un jour dans sa vie vivre l’expérience d’un voyage humanitaire, avec pur dévouement, et sans dimension touristique ou instagrammable. Vos vacances de 2021 sont annulées ? Profitez-en pour partir là où le monde en a vraiment besoin. Observez, alertez, secourez, bougez ! Mais ne fermez pas les yeux. Je souhaite tout particulièrement à tous les Arméniens de trouver la paix, de se relever et de se reconstruire, comme ils l’ont toujours fait, avec force et honneur. Je souhaite de revoir la joie dans vos familles. Comme vous me l’avez si bien dit lors de mon voyage, les soldats sont morts pour que nous vivions, alors vivons et vivons heureux !
– Pourquoi avoir choisi la première visite au cimetière de Yerablur? Quelle est la situation maintenant? -Le premier lieu que j’ai visité était Erablur, un endroit tellement symbolique qui permet de réflechir sur qui on est, d’où on vient et où on va.C’était la première fois de ma vie que je voyais autant de cimitières de nos héros. On entend parler de la guerre à la télé, dans les journaux mais voir “la finalité” de la guerre avec autant de morts c’était le témoin silencieux de ce cauchemar inhumain. Je voulais filmer en directe, pour montrer ce qui se passait, pour faire entendre les pleurs des parents qui se demandaient POURQUOI ?… Pour témoigner l’injustice humaine, pour montrer les conséquences de cette guerre. Les mamans qui marchaient avec la photo de leurs fils dans la main, qui faisaient des calins aux tombes…Qui parlaient avec leurs fils morts… Je n’arrivais pas à parler, à respirer, c’était tellement emouvant et dur à vivre…Mais c’était des moments tellement importants pour moi gravés dans ma mémoire et dans mon coeur pour toujours.
– Combien d’argent avez-vous réussi à collecter en France pour faire un don et à qui était-il destiné?
-Nous avons eu 55 donnateurs, arméniens et non-arméniens. Grâce à eux nous avons pu nous sentir humains, nous avons pu aider…Nous avons donc collecté 3650€ d’argent pour notre voyage : 26 décembre – 30 décembre 2020. L’argent était donc destiné à – 14 familles de mon école numéro 6 de Hoktemberyan, qui avaient des soldats morts ou blessés lors de la guerre de 44 jours d’Arțakh (6 morts, 8 blessés) : 100e par famille . Sur 1950€ récoltés pour les cadeaux, 36 enfants délocalisés d’Arțakh ont pu recevoir des cadeaux. En apprenant sur place que pour l’ancien nouvel an arménien (13 janvier) les bénévoles Mariam et Karen qui nous ont aidé se rendront dans des régions pour distribuer des cadeaux à nouveau aux enfants arméniens nous avons confié une partie des cadeaux qui nous restaient. Et aussi un truc, un prêtre français : Frederic DACQUET m’avait donné de l’argent pour acheter des croix pour les enfants Arțakhci, en disant : “La foi, la croyance nous permettra de survivre”.
-Où logent les enfants orphelins d’Arțakh? Comment avez-vous réussi à apporter les cadeaux à Artsak?
-Les enfants délocalisés d’Arțakh qu’on a pu rencontré vivent dans le foyer d’étudiants de Zeytun, dans la maison des Veterans, tous à Erevan. Nous avons organisé un mini-évenément pour leur regrouper et offrir des cadeaux en groupe en même temps. Pour l’organisation nous avons eu le soutien de Nataly, Mariam et Karen. Pour les achats de cadeaux nous avons eu l’aide de Arevik.
–Votre voyage a-t-il été un succès?
-Bien sûr. Le temps était très court, mais nous avons pu faire ce qu’on devait faire, voir plus, car avec les 300€ qui nous restait on a pu aider 3 familles de soldats également. Pour finir, merci à tous les donnateurs, de tout coeur. Pour laisser un petit souvenir d’Armenie à chaque donnateur à vie nous avons acheté des petites poupées arméniennes pour frigo que j’ai envoyé à leurs domiciles, ici, en France dès mon retour. Soutenir, partager et aider d’autres personnes font partis des plus grandes récompenses de la vie. A travers l‘autre, c‘est l‘Humanité que nous aidons. Vive l’Arménie, vive la France, vive l’Arțakh et vive la solidarité.