Omagierea autorilor importanți în lumea actuală care trece prin mari provocări oferă o perspectivă tandră asupra operei și vieții lor. În inima culturii unui neam se poate plonja cu o poftă reînnoită de cunoaștere și dialog, fără tabuuri și cenzură. Aniversările trebuie să dea cuvântul tinerilor creatori pentru a valorifica opera înaintașilor. Firește, aceste manifestări nu pot include tot ce își doresc operatorii culturali pentru că evenimentele trebuie să fie oneste, reprezentative, fără să aibă un aer triumfalist. Asemenea sărbători ale spiritului crează un teren favorabil alterității, oferă o cale eficientă de dialog și de aducere aminte, nefiind doar o vitrină bogat ornamentată. Publicul, de obicei, așteaptă un mix de modernitate și tradiție, un omagiu adus marilor figuri artistice, totul de o verosimilitate normală. Celebrarea excelenței, revizitarea autorilor importanți, înțelegerea simplității dureroase a operei lor, dar și a unor ambiguități existențiale reprezintă fenomene necesare în lumea contemporană. De aceea aniversările sunt un vehicul pentru cunoașterea simbolurilor sacre ale unui popor, a personalităților inovatoare, a vizionarilor a căror inimă bate mai ales pentru neamul lor.
Anul 2019 reprezintă prilejul de a omagia la o sută cincizeci de ani de la naștere două personalități a căror celebritate s-a clădit mai ales după plecarea lor la cele veșnice și a căror universalitate a fost recunoscută de UNESCO. Este vorba de arhimandritul Komitas și de scriitorul Hovannes Tumanian. Schimbarea de registru politic din Armenia, din 2018, generată de Revoluția de catifea condusă de Nikol Pashinyan, trebuie să impulsioneze pătrunderea elementelor convingătoare și atractive din domeniul culturii pe piața internațională, sporind numărul traducerilor, al conferințelor și al concertelor. Atât Komitas cât și Tumanian au căutat noi forme de expresie, glorificând folclorul și punând în lumină cum se cuvine sufletul armenesc. Locul acestor creatori este cu totul meritat, chiar dacă opera lor consistentă și complexă nu a făcut vâlvă precum cea a altor autori din Europa. Trecerea timpului nu a diminuat nicicum seducția creațiilor acestor corifei ai artei armene. Cei doi autori au știut să insufle contemporanilor onoarea, patriotismul, implicarea civică, rămânând fideli valorilor esențiale ale vremii. Poveștile lor de viață, inițiativele notabile ca și mesajul operei lor trebuie să rămână în atenția publicului în continuare.
Pare potrivit, astfel, să fie evidențiați nu numai autorii și creațiile ci și existența lor zbuciumată la finalul secolului al nouăspezecelea și la începutul secolului următor. Komitas a fost compozitor, etnomuzicolog, dirijor al corului de la Ecimiadzin și al corului Gusan. De asemenea, a fost un pedagog talentat care a înțeles faptul că muzica e o nevoie vitală a unei societăți.
Născut în 1869, în Imperiul Otoman, în Kutahya, localitate renumită astăzi pentru articolele sale din porțelan și ceramică, Soghomon Soghomonian, a rămas orfan în copilărie. Soarta sa s-a schimbat radical când datorită vocii sale excepționale a ajuns să studieze la Seminarul Kevorkian de la Ecimiadzin. Formarea sa a continuat la Tiflis unde a lucrat cu Makar Egmalyan și s-a desăvârșit la Berlin grație sponsorizării oferite de antreprenorul și filantropul Alexander Mantașev. A străbătut cu elan regiunile locuite de armeni pentru a culege cântece populare, a devenit arhimandrit în 1895 la numai un an de la absolvirea Seminarului și a primit numele Komitas. În primul deceniu al secolului al douăzecilea, alături de corul său a susținut concerte în Franța, la Paris, în Elveția, la Veneția, a predat, a compus liduri, muzică sacră, continuându-și cercetările în domeniul muzical. La Constantinopol a înființat corul bărbătesc Gusan și a prelucrat o serie de cântece populare. Arestat alături de alți intelectuali la 24 aprilie 1915, a fost deportat, a supraviețuit Genocidului, dar și-a pierdut echilibrul psihic și a rămas mut. A trăit în spitale psihiatrice până s-a stins în 1935 la Paris, iar în 1950 manuscrisele sale au fost aduse la Erevan pentru a fi studiate și publicate.
În prezent, este un privilegiu să ascultăm Sfânta Liturghie compusă de Komitas la Catedrala Sfântul Grigore Luminătorul din Erevan, la Ecimiadzin sau în alte biserici apostolice. Astăzi mai multe instituții îi poartă numele, iar în 2015 a fost înființat Muzeul și Institutul Komitas. Și în afara Armeniei există monumente dedicate lui Komitas în Canada, SUA, Federația Rusă și în Franța. Una dintre cele mai impresionante statui din bronz realizată de David Erevantsi în 2003 se află la Paris, în grădina Erevan, fiind în același timp un monument ridicat în memoria victimelor Genocidului Armean. De altfel, perioada 1880-1915 a fost benefică pentru cultura armeană, multe personalități, precum Makar Egmalian, Komitas, Raffi, Gabriel Sundukian, Hovannes Hovannisyan, Levon Șant, Hovannes Tumanyan reușind să-și desăvârșească în mare parte opera. Arhimandritul Komitas este considerat întemeietorul școlii armene de muzică, iar Tumanyan unul dintre cei mai importanți scriitori. Dincolo însă de exprimările clișeistice, influența celor doi autori a fost covârșitoare, iar opera lor complexă este și acum un punct de referință pentru alți creatori.
Născut în satul Dsegh din regiunea Lori, în 1869, Hovannes Tumanyan a trăit aproape toată viața sa în Tiflis, departe de locurile pe care le-a îndrăgit în copilărie. A devenit cunoscut ca poet abia în 1890 când a apărut primul său volum. Ulterior a rescris aceste poezii, dar de la început se putea lesne constata prospețimea creațiilor sale, noutatea lor incontestabilă. Elogiul adus frumuseții folclorului armenesc și regiunii Lori unde era situat satul său natal, prezentarea viații dure a țăranilor, puritatea sentimentelor acestora sunt constantele operei lui Tumanyan. Marile teme ale vremii sale, precum natura, iubirea, familia, trecerea timpului sunt omniprezente la autorul armean care le conferă o nouă culoare. Creația sa este alcătuită din poezii, poeme, basme, scurte povestiri în proză și numeroase articole. Personajele sale memorabile au de obicei un sfârșit tragic, precum cele ale lui Shakespeare. Nu lipsesc din poemele sale situațiile dramatice, cadrele epice și ideile filozofice. Poemul Anuș reprezintă culmea creației sale, fiind la baza libretului operei compuse de Armen Tigranian. De altfel, o serie de alte compoziții muzicale au ca punct de pornire scrierile lui Tumanyan. Povestirea Krikor a fost dramatizată și în 1982 a fost realizat filmul eponim privind destinul tragic al unui copil de doisprezece ani trimis de tatăl său la oraș să muncească. De asemenea, Tumanyan a tradus numeroase scrieri în versuri și proză din creațiile lui Byron, Shakespeare, Goethe, Schiller, Pușkin, Lermontov, Turgheniev, Tolstoi. Printre succesele sale se numără înființarea Societății Scriitorilor Armeni al cărei președinte a fost până în 1921. În casa sa din Tiflis multă vreme până la fondarea acestei societăți a existat un cenaclu numit Vernatun(Mansarda) la care au participat Komitas, Iskhakyan, Bryusov și alți intelectuali de seamă armeni, georgieni și ruși. La 5 august 2017 această casă situată pe strada Amaghleba la numărul 18, aflată acum în proprietatea Eparhiei Armene din Georgia, după ample lucrări de renovare a fost deschisă publicului. Piesa de resistență a acestui loc în care a trăit scriitorul în perioada 1909-1923 și care a fost destul de greu de recuperat este biblioteca. În acest context nu trebuie omis faptul că în secolul al nouăspezecelea și în prima parte a secolului al douăzecilea, Tiflis a fost unul dintre centrele în care cultura armeană s-a putut dezvolta în mod plenar, de aceea această casă are o valoare simbolică, în prezent organizându-se aici întâlniri ale scriitorilor, lansări de carte și simpozioane.
2019 este un an aglomerat al aniversărilor. Cu toate acestea înainte de a ne grăbi să vizităm expoziția organizată la Amsterdam cu ocazia împlinirii a trei sute cincizeci de ani de la nașterea lui Rembrandt sau de a ajunge la Opera din Viena care sărbătorește 150 de ani de la fondare, gândul se poate îndrepta spre Komitas și Tumanyan a căror moștenire trebuie perpetuată cu orice preț.
Andreea Barbu